Sari la conținut

Românca bătută de proxenet în Germania s-a trezit din comă. Medicii germani sunt optimiști

02/09/2016 13:54 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:32

Ioana Condea, tânăra care a fost bătută cu bestialitate de către un proxenet, imediat după ce a ajuns în Germania, unde a fost obligată să se prostitueze, s-a trezit din comă după doi ani.

Graţiela Condea, mama româncei mutilată de către proxenet a povestit pentru Cancan are toate speranţele în medicii germani, care sunt şi ei, la rândul lor, optimişti în şansele fiicei sale.

„Am fost în Germania, am văzut-o. Fata şi-a revenit, s-a trezit din comă după doi ani. Medicii sunt şi ei încrezători şi optimişti„, a povestit emoţionată Graţiela Condea.

Ioana Condea a stat doi ani de zile în comă, însă acum şansele ei de recuperare sunt uriaşe.

Ioana Condea a fost bătută cu bestialitate de un proxenet în 2014, iar de atunci s-a aflat în comă într-un spital din Germania. Tânăra s-a aflat o perioadă îndelungată în comă, iar la un moment dat medicii nu mai aveau nicio speranţă că o pot salva, spre disperarea familiei, mai notează sursa, citată de România Tv..

Părinţii Ioanei Condea susţin că o prietenă din copilarie i-a promis fetei că o va ajuta să-şi găsească un loc de muncă înGermania, ca menajeră, iar ea, naiva, a acceptat, fără să-şi dea seama de intenţiile reale ale acesteia. Respectiva i-a plătit inclusiv biletul de avion. Visul frumos, din păcate, s-a terminat în clipa în care Ioana a ajuns acolo, când a început calvarul. Picată în plasa proxeneţilor, tânăra a încercat să scape, dar a fost bătută îngrozitor chiar de către iubitul ei, care aproape a omorât-o.