Poliţia germană a întreprins vineri, 14 februarie, 13 raiduri în şase landuri în căutarea de probe împotriva membrilor unei presupuse organizaţii teroriste de extremă dreapta, transmite dpa, citată de Agerpres.
Operaţiunea a vizat în principal cinci persoane cunoscute autorităţilor, a precizat Parchetul federal din Karlsruhe.
Gruparea, ce ar fi fost fondată în 2019, este investigată pornind de la suspiciunea iniţială că plănuia atacuri împotriva unor politicieni, solicitanţi de azil şi musulmani.
Planurile, care vizau crearea unei situaţii asemănătoare unui război civil, nu prinseseră încă formă concretă, au indicat procurorii.
Alte opt persoane sunt suspectate de sprijin în favoarea grupului principal, promiţând să ofere sprijin financiar, să procure arme şi să acorde ajutor la viitoare atacuri.
Suspiciunile iniţiale nu au fost suficiente pentru emiterea unor mandate de arestare, astfel încât a fost necesară strângerea de probe suplimentare.
Scopul final al organizației ar fi „zdruncinarea ordinii statale și sociale din Germania și, în final, răsturnarea acesteia”, consideră anchetatorii.
Raidurile de vineri au avut loc în landurile Baden-Wuerttemberg, Bavaria, Saxonia Inferioară, Renania de Nord – Westfalia, Renania-Palatinat şi Saxonia-Anhalt.