Sari la conținut

Polițist român, acuzat de furt în Germania. A fost reținut cu mandat european de arestare

11/01/2020 11:24 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:22

Un agent de poliție din municipiul Târgu Jiu a fost reținut într-un dosar de furt deschis de autoritățile din Germania.

Agentul de poliție Constantin Cătălin Martin Voinescu este acuzat de furt într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pe numele său fiind un mandat european de arestare.

Polițistul din Târgu Jiu are 35 de ani și e acuzat că a făcut parte dintr-o grupare de hoți care a dat mai multe spargeri în Germania.

Deocamdată, nu se cunoaște calitatea pe care o are în dosar polițistul de la ordine publică, însă, potrivit unor surse judiciare, acesta ar susține că este vorba de o neînțelegere.

Polițistul român are un dosar curat și nu a mai fost anchetat vreodată.

A fost arestat vineri, 10 ianuarie. ”Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat european de arestare, pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din Tg-Jiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu.