Sari la conținut

Poliția germană sfătuiește cetățenii să nu îmbrățișeze cerșetorii. S-ar putea să rămână fără portmoneu

13/10/2016 11:52 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:31

Autoritățile germane emit din nou un avertisment în legătură cu bandele de cerșetori cărora cetățenii ar putea să le cadă pradă.

Zilele trecute, un pensionar din comuna Hofbieber (landull Hessa) în vârstă de 91 de ani a fost furat de un cerșetor suspectat de poliție că ar face parte dintr-o bandă din sud-estul Europei care activează în zonele Petersberg, Dipperz și Ehrenberg, dezvăluie fuldaerzeitung.de.

Nu este nici pe departe însă un fenomen nou apărut.

Vin în grupuri de câte cinci, șase indivizi și timp de aproximativ două săptămâni cerșesc din ușă în ușă prin diferite comune, după care se întorc în țările de origine. Printre ei sunt și copii, ei stârnesc mai multă milă, iar de multe ori țin cartoane în mână pe care sunt scrise diferite mesaje. Banii pe care îi strâng sunt puși laolaltă. Germania este o țară amatoare de donații, de aceea se întorc aici mereu. Nu e nimic nou”, a declarat Christian Stahl, purtătorul de cuvânt al poliției din Hessa.

Localnicii din zonele vizate de grupurile organizate de cerșetori s-au plâns pe rețelele de socializare că le este frică de aceștia, din simplul motiv că prin cerșitul din ușă în ușă pot observa anumite detalii despre rezidenți, iar pe viitor, ar putea efectua și spargeri de locuințe.

Autoritățile avertizează: Înainte de sărbătorile de iarnă, orașul Bremen se va umple de cerșetori. Ce sancțiuni primesc dacă sunt agresivi

Stahl însă a clarificat: „În ultimul timp, nu au existat dovezi care să indice că spargerile din regiune au fost date de acești cerșetori. Cu toate acestea, înțelegem grijile pe care le au cetățenii. Dacă sunt invitați în casă, unul dintre ei îi poate distrage atenția proprietarului în timp ce celălalt fură obiecte din casă. De aceea, în momentul în care vă apare la ușă un cerșetor, e esențial să nu le permiteți să intre, închideți ușa și anunțați poliția.”

Există de asemenea metode prin care cerșetorii care activează în centrul orașelor fură bani sau portmoneul persoanei care vrea să îi ajute. Deși poate pare greu de imaginat, sunt situații în care un cerșetor va dori să îmbrățișeze „victima”, însă doar cu scopul de a-i fura, de exemplu, portmoneul.

Dacă localnicii dintr-o anumită zonă se tem pentru siguranța lor, poliția e nevoită să intervină. Uneori trec săptămâni întregi fără să fie solicitați în acest sens, însă există și perioade în care primesc și câte cinci apeluri pe săptămână legate de aceștia.

Cerșetori? Hoți? Leneși? Studiu: Românii au cele mai multe ore muncite din UE

Cerşetorii cu cartonul, alarmă într-o localitate din Germania: «Dacă vin la uşă, NU DESCHIDEŢI şi anunţaţi poliţia»

Invazie de cerșetori români în Frankfurt