Sari la conținut

Percheziții la doi cunoscuți ai tunisianului Anis Amri, autorul atentatului din Berlin, cel mai sângeros comis pe teritoriul german

04/01/2017 08:23 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:30

Percheziții care au vizat doi cunoscuți ai tunisianului Anis Amri, presupusul autor al atentatului din Berlin, au avut loc marți în capitala Germaniei, a anunțat parchetul antiterorist, fără a raporta arestări în procesul de căutare a unor posibili complici, informează AFP, citată de Agerpres.

Una dintre percheziții a vizat un centru al solicitanților de azil, unde locuiește un tunisian de 26 de ani, calificat drept „suspect”.

„El îl cunoștea pe Anis Amri de la cel puțin sfârșitul lui 2015 și era încă în contact cu acesta un pic înainte de atentat, astfel încât există suspiciunea că suspectul l-ar fi putut informa asupra proiectului atentatului sau el să-l fi putut ajuta pe Anis Amri”, a indicat parchetul în comunicatul său.

O a doua percheziție a avut loc într-un apartament din Berlin, unde locuia un fost coleg de cameră al presupusului autor al atentatului care a făcut 12 morți.

Panică într-un centru comercial din Berlin: Întreaga zonă a fost evacuată și încercuită de polițiști după ce a fost descoperită o servietă fără proprietar

Acesta ar fi fost de asemenea în contact cu Amri înainte de atac, potrivit parchetului, care intenționează să prezinte miercuri după-amiaza progresele anchetei.

Anis Amri a fost ucis în Italia după trei zile de urmărire, ancheta încercând să stabilească dacă el a beneficiat de complicități înainte, în timpul sau după atacul cu camion-berbece din 19 decembrie.

Până în prezent, nicio arestare nu a avut loc. Un tunisian a fost pentru scurt timp reținut săptămâna trecută după care a fost pus în libertate.

Atacul, revendicat de gruparea Stat Islamic, este atentatul islamist cel mai sângeros comis pe teritoriul german, mai arată AFP.

ISIS a revendicat atacul de la Berlin. AfD a răbufnit: „Moscheile care predică jihadul trebuie ÎNCHISE!” Moment de reculegere pe stadioanele din Bundesliga

Atentat la Berlin: Șoferul camionului a intrat în țară ca refugiat, folosind diferite nume. MAE monitorizează îndeaproape situația