Sari la conținut

Pensionar german, condamnat în România la 4 ani de închisoare pentru pedofilie

12/10/2017 13:32 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:27

Polițiștii din Sighișoara au pus în aplicare joi, 12 octombrie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui cetățean german, în vârstă de 73 de ani, condamnat la peste 4 ani pentru săvârșirea a circa 300 de acte de pornografie infantilă, plus alte infracțiuni de corupere sexuală a minorilor, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș.

”La data de 11 octombrie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Sighișoara au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat, de 73 de ani, din Sighișoara. În cursul lunii octombrie, Tribunalul Mureș — Compartimentul de Executări Penale a emis, pe numele pensionarului, un mandat de executare a pedepsei închisorii de 4 ani și 1 lună închisoare cu executare pentru infracțiunea de act sexual cu minor. Bărbatul a fost condus și depus în Penitenciarul Târgu Mureș”, au anunțat reprezentanți ai IPJ Mureș.

Mandatul de executare a pedepsei a fost emis după ce Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut, în urmă cu o zi, hotărârea Tribunalului Mureș nr. 3 din 18 ianuarie 2017, în privința pedepsei.

Prin sentința din 18 ianuarie 2017, Tribunalul Mureș a decis ca Reichhard Rolf Paul Richard să execute pedeapsa principală de 4 ani și 1 lună închisoare, prin cumularea pedepsei celei mai grele (aceea de 2 ani de închisoare), plus o treime din totalul celorlalte pedepse, (respectiv o treime din 6 ani și 3 luni). Din durata pedepsei principale instanța a scăzut un an, cât a durat arestul preventiv în cazul germanului.

La ultimul termen, Curtea de Apel Târgu Mureș a luat act de renunțarea din partea a 12 persoane la pretențiile civile ridicate față de inculpat.

Până în momentul condamnării definitive, Reichhard Rolf Paul Richard s-a aflat sub control judiciar.

În dosarul investigat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Mureș, lui Reichhard Rolf Paul Richard i s-a reținut infracțiunea de pornografie infantilă sub formă continuată, cu 313 acte materiale, având 13 persoane vătămate, act sexual cu un minor în formă continuată și corupere sexuală a minorilor în formă continuată, informează Agerpres.

Pedofil german, eliberat din arest în România. Localnicii sunt revoltați, se tem pentru copiii lor

Continuați să citiți în Ziarul Românesc