Sari la conținut

Oroare în Elveția: Româncă ștrangulată și îngropată în pădure de soțul ei elvețian. Condamnat la ani grei de închisoare

12/04/2017 09:21 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:29

Verdict în cazul inginerului elvețian care și-a ucis soția româncă și a îngropat-o într-o pădure. Thierry Gesseney, acuzat că și-a ucis soția în urmă cu câțiva ani  în Elveția, a fost pronunțat. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, va petrece 17 ani după gratii. Potrivit platformei Blick, soția acestuia, Claudia Gesseney, o româncă în vârstă de 36 de ani, a fost strangulată și îngropată într-o pădure în Elveția la sfârșitul lunii octombrie a anului 2012.

claudia

Românca a fost îngropată în pădure

Cei doi s-au cunoscut pe internet, cu aproape un an mai devreme. În martie 2012, s-au căsătorit, iar la mijlocul lunii iulie s-a născut fiul lor. La scurt timp după aceea au început să apară conflictele dintre ei. Într-o noapte, Thierry a ucis-o.

La 45 de zile după ce a comis oribila faptă, Thierry i-a dus pe polițiști la locul în care a îngropat-o în pădure.

Thierry Gesseney a fost condamnat de prima instanță la 14 ani de închisoare. Înainte să se întâmple toate acestea, lucrase ca inginer și director executiv în orașul Lausanne.

Înainte de crimă, acesta a rămas de cină la niște cunoștințe. Începuse să ningă și s-a decis să doarmă acolo. În timpul nopții, pe ascuns, s-a întors acasă, și-a strangulat soția, făcând apoi să pară că aceasta ar fi fost victima unei spargeri, iar apoi a îngropat-o într-o pădure.  În tot acest timp, fiul lor a rămas nesupravegheat. A doua zi, s-a întors la domiciliu și apoi s-a dus să își spele mașina.

Curtea Federală a stabilit că este vorba, într-adevăr, de crimă iar bărbatul a fost condamnat la 17 ani de închisoare. Gradul de vinovăție a fost calificat drept „înalt”, acesta acționând în mod egoist și planificând dinainte detaliile.

Românul care a lovit și târât cu camionul un biciclist la Saarbrücken ar putea fi judecat pentru CRIMĂ

Erau ademenite în Germania cu locuri de muncă, dar ajungeau în bordeluri