Sari la conținut

Noi cazuri de pestă porcină în Germania. Exporturile rămân suspendate

22/09/2020 09:08 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:20

Ministerul Agriculturii din Germania au anunţat luni, 21 septembrie, că în total 20 de mistreţi sunt infectaţi cu pestă porcină africană în landul Brandenburg, din estul ţării, transmite DPA, citată de Agerpres.

Încă şapte cazuri au fost descoperite în urma testelor efectuate recent la laboratorul Institutului Friedrich-Loeffler, astfel încât în total sunt 20 de cazuri. Primul a fost descoperit aproape de graniţa cu Polonia în data de 10 septembrie.

După confirmarea primului caz, China, Coreea de Sud, Japonia, Singapore, Brazilia şi Argentina au interzis importurile de carne de porc din Germania, sporind temerile privind impactul epidemiei asupra agriculturii şi economiei germane.

De pe urma interdicţiei ar urma să beneficieze alţi furnizori majori, cum ar fi SUA, Spania, Canada şi Brazilia, în condiţiile în care China este cel mai mare cumpărător de carne de porc din lume.

Exporturile germane de carne de porc spre China au crescut mai mult decât dublu în primul semestru din 2020, arată datele publicate săptămâna trecută de Oficiul federal de statistică (Destatis).

În primele şase luni din acest an, Germania a vândut Chinei 233.300 tone de carne de porc, echivalentul a aproximativ 26,8% din totalul exporturilor de carne. Astfel, China devine cea mai mare piaţă de export a Germanii pentru carnea de porc, depăşind Italia. Unul dintre motive îl reprezintă epidemia de pestă porcină africană cu care s-a confruntat anul trecut China, informează Destatis.

În total, Germania a vândut peste hotare 870.700 tone de carne de porc, în valoare de 2,4 miliarde de euro, deşi sectorul creşterii porcilor a scăzut cu 3,9% în ultimul deceniu, precizează autorităţile de la Berlin.

Recent au fost confirmate cazuri de pestă porcină africană în zece ţări din Europa, mistreţii fiind suspectaţi de răspândirea epidemiei. Unele state au impus interdicţii de import pentru regiunile unde s-au descoperit cazuri de pestă porcină africană.