Autorităţile germane au ajuns la concluzia că Angelică Necula, de 37 de ani, originar din Galaţi, ar fi autorul unei crime însoţite de jaf din 2008 după ce acesta a dat o nouă spargere, în 2009, într-o clădire de birouri. Anchetatorii i-au găsit ADN-ul pe o felie de salam şi în urma investigaţilor suplimentare au strâns suficiente probe cât să îl acuze pe gălăţean de omorul comis în 2008 într-o bijuterie din Dortmund.
Bărbatul, în vârsă de 37 de ani, a fost condamnat pentru că că în urmă cu şapte ani ar fi ucis o persoană şi ar fi rănit-o pe alta în cursul unui jaf la o bijuterie din Dortmund. El a fost adus zilele trecute în România pentru executarea pedepsei.
Atunci, spun poliţiştii germani, Necula, împreună cu alţi trei complici, tot cetăţeni români, ar fi dat buzna în magazin cu intenţia de a lua bijuterii. Testaseră în prealabil terenul, mergând cu câteva zile înainte pentru a cumpăra, chipurile un colier. În ziua jafului, i-au găsit în magazin pe proprietari, doi fraţi.
„La faţa locului, cel în cauză a avut o altercaţie cu proprietarii magazinului, eveniment în urma căruia unul dintre proprietari a decedat, iar celălalt a necesitat tratamente medicale chirurgicale întrucât loviturile primite erau extrem de grave. După ce a fost înlăturată rezistenţa victimelor, bărbatul a luat bijuterii care se aflau în două seifuri”, a precizat Poliţia Română, într-un comunicat de presă, scrie Viaţa Liberă.
Românii au reuşit să plece cu 3,5 kilograme de bijuterii din aur şi bani. Angelică Necula a fost capturat în urma unei razii la poliţiei germane, iar în urma procesului, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Judecătorii au decis ca acesta să execute pedeapsa pe teritoriul României, gălăţeanul fiind adus în ţară în cursul zilei de miercuri. După gratii a ajuns şi unul dintre complicii săi, depistat, se pare, într-o sală de fitness din Galaţi.