Sari la conținut

Hezbollah, interzisă în Germania și considerată organizație teroristă – VIDEO

30/04/2020 13:19 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:21

Germania a interzis organizaţia pro-iraniană Hezbollah pe teritoriul său şi a desemnat-o drept organizaţie teroristă, a anunţat joi Ministerul de Interne german, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Interdicţia completă a activităţilor Hezbollah şi clasarea ei drept organizaţie teroristă era cerută cu insistenţă de SUA şi Israel.

Poliţia a întreprins în dimineaţa zilei de joi raiduri pe teritoriul Germaniei pentru a aresta presupuşi membri ai grupării.

Oficiali în domeniul securităţii estimează că până la 1.050 de persoane din Germania sunt membri ai aripii extremiste a Hezbollah.

„Ministrul de interne Horst Seehofer „a interzis astăzi (joi) activitatea organizaţiei teroriste şiite Hezbollah în Germania”, a notat într-un tweet un purtător de cuvânt al ministrului, Steve Alter.

Anterior acestei măsuri, Germania făcea distincţie între braţul politic al Hezbollah şi unităţile sale armate, care au luptat de partea preşedintelui Bashar al-Assad în Siria.