Sari la conținut

Germania rămâne ÎNCHISĂ încă două săptămâni. Restricțiile vor fi relaxate treptat numai după 3 mai, dar unele magazine vor putea fi deschise

15/04/2020 17:38 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:51

Germania va prelungi cel puţin până la 3 mai restricţiile, inclusiv închiderea şcolilor, pentru a opri răspândirea noului coronavirus, a declarat miercuri, 15 aprilie, cancelarul Angela Merkel.

Restricţiile urmează să fie ridicate treptat începând cu 3 mai în Germania, unde numărul cazurilor înregistrate oficial a continuat miercuri să crească, au decis guvernul federal al Angelei Merkel şi liderii celor 16 regiuni ale Germaniei.

Decizia a fost oficializată de cancelar într-o conferinţă de presă la sfârşitul unei reuniuni prin videoconferinţă cu liderii celor 16 landuri.

În conferința de presă s-a anunțat redeschiderea parţială a unor școli după 3 mai.

De asemenea, oficialii au anunțat că începând de luni, 20 aprilie, se poate relua activitatea în magazinele cu o suprafaţă mai mică de 800 de metri pătraţi cu condiția respectării unor reguli stricte.

Controalele la frontierele cu Franţa, Austria, Elveţia, Luxemburg şi Danemarca vor rămâne în vigoare cel puţin până la această dată.

Academia Naţională de Ştiinţe Leopoldina a cerut luni o revenire „în etape” la normal dacă cifrele privind noile contaminări „se stabilizează la un nivel scăzut” şi dacă „măsurile de igienă sunt menţinute”.