Sari la conținut

A furat o geantă cu bani și s-a ascuns în canal. Cum l-au descoperit pe român polițiștii germani

24/04/2017 11:52 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:29

Un cetățean român care a furat o geantă și a fugit ascunzându-se într-un canal i-a pus în dificultate, timp de mai multe ore, pe polițiștii germani.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, despre care Bild scrie că are cetățenie română, a furat o geantă cu bani în Passau, Bavaria. Deși inițial, proprietarul l-a prins, hoțul a reușit să scap, ascunzându-se în sistemul de canalizare.

român, canal, passau

Polițiștii, ajutați de pompieri, au intrat după el în canal, dar nu l-au putut găsi. Orele treceau așa că au început să se teamă pentru viața lui. Înăuntru erau 10 grade, așa că temperatura dar și lipsa de oxigen din interior  și prezența unor gaze periculoase puteau să îi fie fatale. Aceștia erau îngrijorați că românul a rămas undeva blocat și nu se mai putea elibera singur.

După câteva ore au apelat la un tehnician cu camere speciale ca să îi dea de urmă.

Într-un final, câteva cutii de băutură și un muc de țigară l-au dat de gol pe bărbat. La șase ore după comiterea faptei, pompierii și-au dat seama unde se ascundea. Un pompier a reușit să se apropie de el și, spunându-i „vino, te voi ajuta”, l-a convins să se predea.

Odată ce a ajuns din nou la suprafață, românului i s-a oferit imediat apă și a fost consultat de medici înainte de a fi reținut fără ca acesta să opună rezistență. În geanta furată se aflau 500 de euro. Bărbatul nu are permis de ședere în Germania.

Hoț la 14 ani: Mai multe bijuterii, furate la Amberg de doi adolescenți de origine română

Berlin: Două pensionare, mamă și fiică, bătute fără milă cu pumnii de doi hoți români, pentru 58 de euro și câteva bijuterii