Prima adopţie a unui copil de către un cuplu homosexual în Germania a fost pronunţată la Berlin, a anunţat marţi o asociaţie de apărare a drepturilor persoanelor gay şi lesbiene, potrivit AFP.
Această adopţie a fost pronunţată pe 5 octombrie de un tribunal din Tempelhof-Kreuzberg, un cartier din sudul capitalei germane, după ce pe 1 octombrie a intrat în vigoare „Căsătoria pentru toţi”, care conferă şi dreptul de adopţie pentru cuplurile de acelaşi sex.
Michael şi Kai Korok s-au căsătorit în 2 octombrie şi mai trebuiau să obţină doar certificatul de căsătorie, în condiţiile în care cererea de adopţie fusese depusă în urmă cu mai multe luni.
Copilul de 2 ani şi jumătate, Jerome, trăieşte de la naştere cu acest cuplu, care a fost desemnat familie de primire dar care nu a reuşit până acum, în ciuda recursurilor în faţă tribunalelor germane, să îl adopte pe micuţ. Cei doi mai au o fetiță, Jana, care le-a fost dată în plasament în anul 2008.
Prin extinderea legislației existente privind căsătoria cuplurilor de același sex, aceste persoane beneficiază de aceleași drepturi privind adopțiile ca celelalte familii.
Legea privind „Căsătoria pentru toţi” a fost votată în 30 iunie şi a modificat Codul Civil definind căsătoria drept „uniunea pe viaţă între două persoane de sexe diferite sau identice. Germania este a 15-a ţară europeană care extinde această definiţie.