Sari la conținut

De luni se reiau zborurile spre München și Stuttgart, două companii aeriene de la Timișoara și una de la București

01/08/2020 10:19 - ACTUALIZAT 07/06/2023 18:33

Curse directe reluate spre München și Stuttgart, de pe aeroportul din Timișoara. Anunțul a fost făcut de reprezentanții aerogării odată cu cel al reluării zborurilor Blue Air către București. Cele două curse spre Germania vor fi reluate începând cu 3 august, de pe Aeroportul Timișoara.

Cea de München va avea o frecvență de trei zboruri pe săptămână – luni, miercuri și vineri – și va fi operată de Lufthansa.

Cursa de Stuttgart este operată de compania Eurowings și va avea o frecvență de două zboruri pe săptămână – lunea și vinerea.

De asemenea, începând cu 7 august, compania Blue Air va relua și ea zborurile spre București cu o frecvență de 10 curse pe săptămână.

Traficul aerian va fi reluat treptat pe Aeroportul din Timișoara. Din a doua parte a lunii august Tarom va relua cursele de Constanța, iar cursele charter de vacanță spre Antalya și Turcia vor fi și ele reluate.

”Ne bucurăm să anunțăm reluarea operării unor zboruri importante atât pentru pasageri, cât și pentru aeroportul Timișoara. După cum se cunoaște, zona Stuttgart este în mod tradițional apropiată cetățenilor bănățeni, iar München este un nod aerian important, astfel încât călătorii pot pleca de pe aeroportul Timișoara spre orice colț al lumii. De asemenea, suplimentarea zborurilor către București, confirmă faptul că în ciuda situației pandemice la nivel național, capitala rămâne o destinație de interes pentru locuitorii din zona Banat. În continuare, asigurăm toți pasagerii de faptul că administrația aeroportului Timișoara este preocupată de respectarea tuturor măsurilor de prevenție împotriva răspândirii noului coronavirus și sunt în siguranță în ceea ce privește tranzitarea aeroportului, atât la plecare cât și la sosire”, au declarat pentru tion.ro, reprezentanții aeroportului.