Sari la conținut

Bătrâni din Germania, păcăliți de falși polițiști: „Alo, ați putea fi victima unei bande de spărgători. Predați bunurile de valoare!”

22/10/2020 16:04 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:19

Polițiștii din Karlsruhe au arestat joi, 15 octombrie, o româncă în vârstă de 30 de ani suspectată că se ocupa cu colectarea unor bunuri de valoare de la bătrâni înșelați de falși polițiști.

Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Burchsal primise un apel telefonic, în jurul orei 21.00, pe timpul căruia un bărbat care s-a prezentat a fi ofițer de poliție l-a avertizat că o bandă de spărgători din estul Europei comite infracțiuni în zonă și bunurile sale ar putea fi în pericol.

Falsul om al legii l-a sfătuit pe bătrân să predea poliției bunurile sale de valoare, însă acesta a realizat că nu este ceva în regulă și a telefonat la 110. Puțin mai târziu, în jurul orei 21.40, în cadrul unui flagrant, ofițerii au arestat-o pe româncă în timp ce încerca să ridice bunurile în chestiune.

Tot pe 15 octombrie, un bărbat de 75 de ani din Ubstadt-Weiher a fost vizat de grupul de infractori. Când o femeie, presupusa suspectă de 30 de ani, s-a prezentat pentru a-i ridica obiectele de valoare, bătrânul le-a pus la dispoziție. Din fericire, însă, nu a vrut să le dea până nu a venit fiul care evident și-a dat seama de înșelătorie.

Cu două zile mai devreme, un pensionar în vârstă de 83 de ani fusese victima aceluiași grup de făptași. Și acesta fusese avertizat de falși polițiști cu privire la o bandă de spărgători. Din păcate, acesta a înmânat femeii de 30 de ani o pungă conținând o sumă cu cinci cifre.

Anchetele privind acest nou caz de înșelătorie sunt efectuate de polițiștii și procurorii din Karlsruhe, informează un comunicat al Poliției.