Sari la conținut

Bătaie între români în Germania. Pumni, sticle și inclusiv un aparat pentru bătut cuie au fost armele rivalilor

Etichete:
27/09/2021 16:48 - ACTUALIZAT 01/08/2023 13:32

Cearta dintre doi români în vârstă de 36 și 51 de ani s-a intensificat în noaptea dintre sâmbătă și duminică, în jurul orei 3:50, într-un bar din Forst. S-a ajuns la o luptă aprigă între două grupuri, în care s-au dat pumni, s-au folosit sticle și inclusiv un pistol pentru bătut cuie cu aer comprimat.

Bătaie între muncitori români în Germania. Toți au necesitat îngrijiri medicale

Patru persoane implicate au suferit răni ușoare. Unul dintre participanți a fost tratat la spital pentru o rană deschisă după ce a fost lovit în cap cu o sticlă. Aproape toate mobilierele din local au fost distruse după eveniment și geamul din spate al unei mașini a fost spart.

După mai multe apeluri primite de la martori, polițiștii din Bruchsal s-au dus la fața locului împreună cu mai multe echipaje de patrulare de la sediul poliției din Mannheim și au identificat în final 24 de suspecți.

Bătaie cu cuțite între români din Germania. Șapte persoane au fost rănite

Aceștia vor trebui să răspundă pentru implicarea într-o încăierare și pentru vătămare corporală. Polițiștii i-au identificat pe loc pe toți cei prezenți în local și au asigurat perimetrul pentru păstrarea probelor.

Conform primelor informații, presupusul șef al unui grup de muncitori de la o companie de construcții, un român în vârstă de 51 de ani, a avut o dispută cu un client de 36 de ani, de aceeași naționalitate, mai târziu în noapte, din motive care încă sunt neclare. Cel mai probabil, bărbatul mai în vârstă i-a dat un pumn celuilalt.

Acest lucru s-a transformat rapid într-o altercație generalizată între grupul de muncitori și unii clienți. Pentru a separa cele două tabere, barmanul a folosit spray cu piper, după care acțiunea s-a mutat în zona exterioară.

Bătaie între muncitori români la Stuttgart. Unul dintre ei a fost înjunghiat și e în stare gravă

Un martor a auzit chiar zgomote de împușcare în timpul altercației, care, după cum s-a dovedit mai târziu, veneau de la un pistol pneumatic pentru bătut cuie. Bărbatul de 51 de ani este suspectat că ar fi tras cu cuie în direcția localului cu acest dispozitiv. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Secția de poliție Bruchsal derulează investigații foarte complexe pentru a clarifica toate detaliile acestui incident, informează Poliția din Karlsruhe.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc