Sari la conținut

Germania, controale în aeroporturi: Două românce au scăpat de zeci de zile de închisoare după ce și-au plătit amenzile

20/08/2021 13:35 - ACTUALIZAT 23/11/2023 09:13

Două românce, una sosită din România, cealaltă din Spania, au fost verificate săptămâna aceasta de polițiștii de frontieră, în cadrul controalelor efectuate la intrarea în Germania. În baza de date, oamenii legii au constatat că ambele erau căutate cu mandate de arestare.

Românca sosită cu un zbor plecat de la București, a fost controlată luni, 16 august, în aeroportul din Hamburg. Polițiștii au descoperit că femeia în vârstă de 34 de ani avea de plătit o amendă după ce a fost condamnată pentru două furturi comise în Germania.

Din totalul de 1.000 de euro, femeia plătise numai 60 de euro, astfel că risca să stea aproape trei luni după gratii pentru neplata amenzii restante de 940 de euro.

Românii cu amenzi neplătite, așteptați cu brațele deschise de polițiști la Dortmund

Din fericire pentru ea, fratele ei s-a oferit să-i plătească amenda și aceasta și-a putut continua călătoria.

Miercuri, 18 august, polițiștii de frontieră din Aeroportul din Düsseldorf au verificat o româncă în vârstă de 27 de ani care sosise din Madrid.

Călătoria în Germania, un RISC pentru românii cu amenzi neplătite sau interdicție de intrare

Polițiștii au constatat că era căutată cu mandat de arestare emis de Parchetul din Duisburg.  Femeia, care în prezent trăiește în Spania, a fost condamnată la plata unei amenzi de 400 de euro pentru complicitate la furt sau, alternativ, la 40 de zile de închisoare.

Românca și-a plătit pe loc amenda și astfel polițiștii i-au permis și ei să-și continue călătoria, informează Poliția Aeroportului din Düsseldorf.