În timpul unor controale de rutină efectuate miercuri, 27 ianuarie, pe șoseaua B12 în districtul Rottal-Inn (Bavaria), polițiști germani au constatat mai multe încălcări ale Ordonanței privind condițiile de intrare în Germania și a Legii privind protecția împotriva infecțiilor.
Potrivit poliției, mai întâi a fost verificat un cuplu care se întorsese miercuri din România. Bărbatul în vârstă de 31 de ani și soția sa, 29 de ani, au declarat că au fost o săptămână în România însă nu au putut prezenta polițiștilor înregistrarea online obligatorie la intrarea în Germania și teste Covid-19 negative.
Din acest motiv, cei doi soți români vor primi o amendă de la autoritatea administrativă a districtului de apartenență. Suma va fi formată din patru cifre.
Aceeași soartă au avut-o și două surori din zona orașului München care s-au dus trei săptămâni în România, împreună cu soții și un cumnat, ca să-și viziteze rudele. Și acestea vor primi o amendă din partea autorităților pentru că nu au efectuat înregistrarea online la sosirea în Germania și nu avea nici teste Covid-19.
În plus, toate aceste persoane au fost plasate în carantină cu obligația de efectuare a testului Covid-19. Autoritățile sanitare au fost alertate privind măsurile luate în privința acestor români. Dacă nu vor respecta obligația de carantină și testare, la amenda din patru cifre pentru lipsa înregistrării și testării se va adăuga încă una la fel de mare, informează pnp.
La intrarea în Germania, există obligativitatea înregistrării online și prezentarea unui test negativ Covid-19. Înregistrarea online se poate efectua accesând ACEST LINK sau, dacă nu este posibil, se poate completa în scris formularul pe care îl puteți descărca de AICI. Atenție, completarea cu date false a acestor formulare se sancționează cu amenzi de până la 25.000 de euro!!!
Conform Ministerului Afacerilor Externe, începând cu data de 11 ianuarie, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care sosesc în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una dintre „zonele de risc”, inclusiv România, oricând în ultimele 10 zile anterior intrării pe teritoriul Germaniei, trebuie să prezinte un test PCR sau antigen cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 sau să efectueze un astfel de test pe teritoriul Germaniei, imediat după sosire.
În cazul efectuării testului anterior intrării în Republica Federală Germania, testul trebuie să fi fost efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii pe teritoriul german, iar certificatul care atestă rezultatul negativ trebuie să fie redactat în limbile germană sau engleză.