Sari la conținut

Adio abuzurilor legate de Kindergeld! Germania ia măsuri și principalii vizați sunt românii și bulgarii

27/09/2018 11:19 - ACTUALIZAT 02/11/2023 10:26

În ultima vreme, numărul alocațiilor pentru copii plătite de statul german străinilor este tot mai mare și pentru a fi combătute abuzurile autoritățile au luat măsuri pe care le vor pune în practică din 2019.

Începând de anul viitor, așadar, autoritățile vor intensifica lupta împotriva abuzurilor legate de alocațiile pentru copii – Kindergeld – din partea străinilor din UE. Fondul pentru Familie (Familienkasse) de la Agenția Federală pentru Ocuparea Forței de Muncă (BA), „prin intermediul unor dispoziții organizative și prin suplimentarea personalului, va investiga amănunțit cererile pentru Kindergeld și va coopera cu  autoritățile locale pentru stoparea fraudelor”, informează agenția, conform haz.de.

În consecință, fiecare dintre cele 14 fonduri regionale pentru familie ale BA, care sunt responsabile de plata alocațiilor, vor primi de la începutul lui 2019 două posturi suplimentare special pentru lupta împotriva abuzurilor. În plus, va fi creată o comisie de investigare a fondurilor pentru familie care „va analiza și sancționa cazurile de fraudă constatate”.

Aceste măsuri sunt luate ca urmare a unor controale în principalele orașe din Renania de Nord-Westfalia în cadrul cărora autoritățile au depistat abuzuri din partea unor familii de români și bulgari „care au emigrat permanent în Germania”. Mai mult, în unele cazuri există indicii de criminalitate organizată.

Numărul cetățenilor UE, în special est-europeni, care lucrează temporar în Germania este într-o constantă creștere și, în consecință, și alocațiile pentru copiii acestora rămași în țările de origine.

Potrivit ultimelor date ale BA, în primele șase luni ale lui acestui an au fost transferate alocații în valoare de 196,3 milioane de euro în conturile lucrătorilor străini. În primele șase luni ale lui 2017, valoarea acestora a fost de 156 de milioane de euro.

Cum se întocmeşte dosarul pentru alocaţia pentru copii (Kindergeld) în Germania