Luni, în jurul orei 12:00, a avut loc un accident rutier în districtul Recklinghausen (landul Renania de Nord – Westfalia) în urma căruia o persoană a fost rănită.
Potrivit unui comunicat al poliției din Recklinghausen și citat de presseportal.de, șoferul, un tânăr român în vârstă de 20 de ani, se îndrepta către orașul Gelsenkirchen când, pe strada Brauckstraße, a pierdut controlul volanului. Într-o curbă la stânga, a depășit un scuter și a intrat într-un parapet de pe contrasens. În urma impactului, mașina a fost împinsă pe sensul original de mers unde s-a lovit din nou de un parapet. Autoturismul s-a învârtit o dată în jurul axei sale înainte să se oprească.
Românul avea un pasager în mașină, un tânăr în vârstă de 19 ani. În urma accidentului, acesta a rămas blocat în vehicul și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a-l elibera.
Imediat după aceea, victima a fost transportată la spital unde i s-au acordat în continuare îngrijiri medicale.
Pagubele totale se ridică la suma de 8.000 de euro. Mașina a trebuit să fie remorcată. Timp de o oră, traficul de pe strada Brauckstraße a fost oprit.
Accident mortal în Germania: Șoferul unui camion românesc a intrat în plin într-un alt camion