Grupuri de stânga au chemat la o serie de proteste la Berlin pentru a marca vineri, 1 mai, Ziua Muncii, când de obicei sunt organizate numeroase demonstraţii în capitala germană pentru a scoate în evidenţă subiectul drepturilor muncitorilor, transmite dpa, conform Agerpres.
Din cauza pandemiei de coronavirus, o mare demonstraţie tradiţională de 1 mai nu poate avea loc în cartierul Kreuzberg, au scris organizatorii pe un website radical de stânga.
Dar oamenii nu ar trebui „să rămână pasivi ţinând cont de condiţiile actuale rasiste, capitaliste şi patriarhale”, au adăugat ei, anunţând că acţiuni de protest vor avea loc într-o zonă din Kreuzberg ce va fi dezvăluită online vineri dimineaţă.
„În acest fel, putem reduce riscul de infectare şi rămâne incontrolabili pentru aparatul represiv”, notează organizatorii.
Ei au cerut oamenilor să-şi acopere feţele cu eşarfe şi măşti şi „să inunde” străzile cu „conţinut”. Focuri de artificii vor fi apoi lansate la ora 20:00 (18:00 GMT).
Optsprezece demonstraţii au fost înregistrate pentru vineri, a anunţat luni ministrul de Interne din Berlin Andreas Geisel. Cât de multe vor fi aprobate era încă neclar.
Ca parte a restricţiilor legate de coronavirus asupra vieţii publice, numai demonstraţiile cu maximum 20 de participanţi sunt în prezent permise. Începând cu 4 mai, acest număr va creşte la 50.