Sari la conținut

Accident tren în Germania: Trei angajați Deutsche Bahn, anchetați pentru omucidere prin neglijență

07/06/2022 16:54 - ACTUALIZAT 27/06/2023 18:29
Anchetă catastrofă feroviară Germania
Anchetă catastrofă feroviară în Germania

Accident GermaniaAnchetă catastrofă feroviară în Germania– Justiţia germană a lansat o anchetă vizând trei angajaţi ai companiei feroviare Deutsche Bahn pentru suspiciune de omucidere prin neglijenţă după deraierea unui tren în Bavaria care s-a soldat cu cinci morţi vineri, a anunţat marţi poliţia locală, relatează AFP.

Accidentul, petrecut în dreptul satului Burgrain în Alpii germani, în apropiere de staţiunea turistică Garmisch-Partenkirchen, s-a soldat şi cu circa 40 de răniţi.

Mame ucrainene, printre victimele dezastrului feroviar din Bavaria

A fost deschisă o anchetă pentru „omucidere involuntară”, dar poliţia nu precizează natura neglijenţelor reproşate celor trei angajaţi. De asemenea, încă nu a fost furnizată de autorități nicio explicaţie asupra cauzelor accidentului.

Mai multe vagoane ale trenului care transporta 140 de persoane au sărit de pe şine după ce trenul a deraiat.

Germania: Zeci de mii de bilete de 9 euro tipărite GREȘIT. Iată ce trebuie să faci

Patru femei cu vârste între 30 şi 70 de ani şi un adolescent de 13 ani şi-au pierdut viaţa. Două dintre aceste femei, de naţionalitate ucraineană, au fugit din cauza războiului declanşat de Rusia în Ucraina şi erau găzduite în această regiune din sudul Germaniei împreună cu copiii lor, a declarat în cursul weekendului ministrul de interne din Bavaria, Joachim Herrmann.

Germania, catastrofă feroviară lângă Garmisch: cinci oameni morți, 40 de răniți – căutarea cauzei continuă

O femeie de 34 de ani se află în continuare „în stare critică”, potrivit poliţiei.

În acest weekend, postul public de radio Bayerischer Rundfunk (BR) a relatat că anchetatorii examinează pista unor eventuale deficienţe tehnice în sistemul de rulare al unora dintre vagoane, dar şi ale şinelor.

Lucrări de mentenanță

Potrivit BR, Deutsche Bahn a prevăzut lucrări de mentenanţă pe itinerariu începând cu 25 iunie. Societatea a refuzat orice comentariu.

Lucrările de recondiţionare a segmentului de cale ferată continuau marţi. Trenul nu a fost încă mutat din loc din cauza anchetei în curs.

Zeci de răniți în Germania după coliziunea dintre două trenuri. Autoritățile investighează accidentul

Între 26 şi 28 iunie, şefii de stat şi de guvern din G7, între care preşedintele german Joe Biden, urmează să se întâlnească la Schloss Elmau, la 11 km de staţiunea Garmisch-Partenkirchen.

Ministrul bavarez de interne a explicat că „nu există niciun indiciu” că accidentul a fost cauzat de un sabotaj odată cu apropierea summitului diplomatic. „Nu putem exclude nimic cu totul, dar, pe baza anchetei, până în prezent nimic nu merge în această direcţie”, a declarat el.

Sursa: AFP. Agerpres. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc