Pe 26 aprilie 1986, la ora 1:23 noaptea, reactorul numărul patru al centralei nucleare Cernobîl a explodat. În minutele care au urmat, zeci de pompieri din Kiev şi din localităţile învecinate au fost trimişi la faţa locului fără echipament de protecţie adecvat şi fără nicio informaţie reală despre ce ardea acolo. Mulţi dintre ei nu au supravieţuit. Patruzeci de ani mai târziu, catastrofa rămâne unul dintre cele mai documentate şi, paradoxal, cele mai neînţelese evenimente din istoria secolului XX — un dezastru industrial care a expus nu doar un reactor defect, ci întreaga arhitectură a minciunii.
În aceste zile de aniversare, Netflix readuce tragedia în atenţia publicului printr-un film care a stârnit controverse tocmai pentru că refuză să meargă pe drumul bătătorit al reconstituirii politice. Cernobîl 1986, regizat şi interpretat de Danila Kozlovski, nu este un document al sistemului — este portretul unui singur om, pompier din Kiev, prins între o poveste de dragoste neterminată şi o misiune din care şansa de întoarcere nu i-a fost nimeni în măsură să i-o garanteze. Filmul nu este o producţie originală Netflix, ci un titlu licenţiat, produs în Rusia în 2021 şi achiziţionat ulterior de platformă — un detaliu de context care nu poate fi ignorat când vorbeşti despre cum alege cinematografia să îşi asume sau să estetizeze propria istorie.
Serialul HBO Cernobîl, lansat în 2019, a redefinit standardul pentru producţiile despre această tragedie: cinci episoade construite ca un dosar de anchetă, cu accent pe mecanismele instituţionale ale dezinformării, pe lanţul de decizii care a transformat o avarie tehnică într-o catastrofă continentală şi pe sacrificiul anonim al celor care au oprit răspândirea radiaţiei cu preţul vieţii. Producţia a câştigat Emmy şi Golden Globe şi rămâne un reper al genului. Kozlovski nu şi-a propus să facă acelaşi lucru.
Cernobîl 1986 funcţionează ca un film de acţiune cu substrat dramatic — firul central este relaţia dintre Aleksei, pompierul pe care îl interpretează regizorul, şi Ola, rolul Oksanei Akinshina, actriţă cunoscută publicului european din Lilya 4-ever. Explozia reactorului nu este punctul de plecare al unei investigaţii, ci forţa care pune la încercare şi accelerează tot ce era deja în suspensie între cele două personaje.
Recepţia critică a fost divizată exact pe această linie: cei care au aşteptat un film despre catastrofa nucleară au găsit un melodramă cu explozii spectaculoase. Cei care au acceptat premisa de la început au recunoscut în el ceva mai rar — tragedia trăită de la nivelul solului, nu analizată de la înălţimea istoriei.
La patruzeci de ani de la cea mai gravă catastrofă nucleară civilă din istorie, dezbaterea despre cum trebuie spusă povestea Cernobîlului nu s-a închis — şi probabil că nici nu se va închide atât timp cât zona de excludere rămâne contaminată şi atât timp cât arhivele complete ale acelei nopţi nu au fost integral desecretizate.