lebaraz

web-romania02_726x88

Germanii consideră că știrile false sunt o amenințare și pot influența rezultatul alegerilor din septembrie


lebaraz

stiri_falseAproape jumătate dintre adulții germani consideră așa-numitele ”știri false” ca o amenințare serioasă la adresa democrației, dar mai mult de jumătate nu cred că știrile cu informații false sunt ceva nou, relatează DPA.

Opiniile a 2.000 de persoane cu vârste peste 18 ani au fost colectate de agenția de sondare a opiniei publice YouGov prin sondaje online efectuate la sfârșitul lunii mai și difuzate joi.

Știrile false sunt dezinformare intenționată prin intermediul știrilor tradiționale mass-media și a site-urilor de socializare care are ca scop atragerea atenției și influențarea opiniei publice.

Un total de 48% dintre persoanele intervievate consideră știrile false ca fiind o amenințare, în timp ce 54% au afirmat că întotdeauna au existat știri false.

Între timp, 38% consideră că este foarte probabil ca știrile false să aibă un rol major în campania pentru alegerile legislative din Germania, care se vor desfășura pe 24 septembrie.

Sondajul a dezvăluit că germanii sunt mai degrabă sceptici că mass-media îi va informa corect despre campania pentru alegeri.

Cercetarea mai relevă cu numai 35% dintre subiecții intervievați se simt ”informați corect și cuprinzător despre evenimente politice din Germania” de către mass-media. Numai 28% au afirmat că au încredere în mass-media de stat, procent mult mai scăzut față de cel al încrederii în poliție sau în Curtea Constituțională.

Iar procentul persoanelor care au încredere în organizațiile mass-media private a fost chiar și mai mic, ajungând la 11%, se arată în sondaj, potrivit Agerpres.

Adio exprimare liberă: Germania amendează Facebook cu 50 milioane de euro dacă nu șterge postările cu ȘTIRI FALSE


ortelsettembre3

wink