Sari la conținut

În Germania rurală, ”mobile banking” înseamnă bancă într-un camion

22/02/2018 13:04 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:01

De aproape trei ani, Jürgen Schaller conduce prin satele din Bavaria un camion bancă al casei locale de economii, care nu vrea să îşi părăsească clienţii în vârstă afectaţi de închiderea agenţiilor bancare tradiţionale, transmite AFP.

Casa de economii (-Sparkasse-) Kulmbach-Kronach a lansat în 2015 acest concept de agenţie mobilă, în contextul în care sectorul bancar trece printr-un proces de digitalizare iar dobânzile reduse afectează rentabilitatea sectorului. Obiectivul este menţinerea unui serviciu de proximitate acolo unde agenţiile bancare tradiţionale îşi închid porţile.

Jürgen Schaller, fost director de sucursală bancară, a profitat de această ocazie „pentru a păstra contactul cu clientela”. În biroul său de şapte metri pătraţi instalat în spatele camionului semiremorcă îşi poate primi clienţii.

„Camionul Sparkasse este foarte bun pentru a face viramente”, spune Maria Neubauer, o septuagenară din satul Tschirn. „Suntem mulţumiţi, mai ales când nu avem maşină pentru a merge în alt sat”, adaugă Maria Greiner, în faţa unui automat care îi eliberează un extras de cont.

După o perioadă de climatizare, utilizatorii apreciază acest nou tip de bancă mobilă, care îndeplineşte multe din caracteristicile unei agenţii obişnuite. În partea din spate a camionului un ghişeu automat permite eliberarea şi depunerea de numerar. Din motive de securitate, Jürgen Schaller nu are acces şi nu execută nicio operaţiune cu bani gheaţă.

Anul trecut Schaller a parcurs o distanţă de peste 20.000 de kilometri cu camionul său bancă în fiecare săptămână de luni şi până joi. „Vinerea mă ocup de întreţinerea camionului, eu sunt paznicul lui”, spune Jürgen Schaller, care a trebuit să obţină un permis de camion pentru a deveni un şofer-bancher.

În medie, aproximativ 20 de persoane urcă în camionul bancă în fiecare din satele vizitate, unde Jürgen Schaller rămâne aproximativ o oră şi jumătate. Operaţiunea permite realizarea a aproximativ „12.000 de contacte cu clienţii pe an, în special comercianţi locali şi persoane în vârstă”, explică Steffen Haberzettl, director comercial la Sparkasse Kulmbach-Kronach.

Comparativ cu cele 8.800 de accesări zilnice ale site-ului de Internet al băncii, camionul bancă mobil este mai degrabă un exerciţiu de imagine decât o strategie comercială. „Am investit în cunoştinţă de cauză în acest serviciu pentru clienţii noştri dar este sigur că agenţia mobilă nu îşi acoperă costurile”, precizează Steffen Haberzettl.

Iniţiativa celor de la Kulmbach-Kronach nu este ceva unic în Germania. În rândul celor 400 de case de economii, care formează cel mai puternic actor de pe piaţa bancară din Germania, există în prezent 66 de unităţi mobile, în condiţiile în care în ultimii cinci ani reţeaua de agenţii a caselor de economii s-a diminuat cu aproximativ 2.000 de unităţi.

La nivel naţional, incluzând atât casele de economii cât şi băncile private, peste 10.000 de agenţii bancare şi-au închis porţile în ultimii 15 ani astfel că în prezent în Germania funcţionează 28.000 de agenţii bancare, arată un studiu al băncii publice KfW. Pe cap de locuitor, reţeaua bancară din Germania are o densitate mai mică decât cea din Franţa şi Spania, fiind chiar sub media europeană, susţine studiul citat.

În întreaga Europă, tendinţa de închidere a agenţiilor bancare tradiţionale ar urma să continue, susţin experţii. „Rapiditatea cu care aceasta se va petrece va depinde de felul în care băncile vor reuşi să menţină agenţia ca un canal pertinent pentru clienţii lor” estimează Thomas Schnarr, de la firma de consultanţă Oliver Wyman, potrivit Agerpres.

O bancă din Germania dorește înlocuirea angajaților cu roboți: ”Nu generează venituri”