Sari la conținut

Romii cheamă la judecată Germania!

02/04/2015 07:41

Regele internaţional al romilor, Dorin Cioabă a strâns până acum peste 30 de mii de dosare de la romii care pretind că au fost deportaţi în Transnistria în cel de-al Doilea Război Mondial.

Potrivit antena3.ro, pentru fiecare caz în parte, Dorin Cioabă cere statului german câteva zeci de mii de euro despăgubire, la care sa se adauge o pensie de urmaş.

Regele Romilor Dorin Cioabă spune ca e pregătit să meargă la Berlin cu aproape 15 mii din cele peste 30 de mii de dosare ale romilor care cer statului german despăgubiri pentru suferinţele îndurate din pricina deportării în lagărele naziste.

Cererile se referă doar la romii care au fost deportaţi de nazişti în Transnistria, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, spune Cioabă.

Totodata, se vor cere Germaniei indemnizaţii pentru fiecare rom care a suferit. Dosarul pentru această amplă acțiune va fi depus luni, 6 aprilie.

De asemenea, o altă petiţie va fi înaintată preşedintelui României, dar va ajunge și la Victor Ponta. Regele Cioabă speră ca autorităţile române să mărească pensiile celor deportaţi în lagăre şi rudelor acestora.