lebaraz

lebaraz


Român căutat în Germania pentru furt și distrugere, capturat în România

Poliţiştii din Dâmboviţa, cu sprijinul Biroului Sirene din cadrul Poliţiei Române, au depistat un bărbat căutat de autorităţile din Germania, pentru comiterea infracţiunilor de furt şi distrugere.

Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au depistat, marţi, un bărbat de 31 de ani, din Fieni, care era urmărit la nivel internaţional.

Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea infracţiunilor de furt şi distrugere pe teritoriul acestui stat.

“Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Acesta a fost prezentat Curţii de Apel Ploieşti, instanţă care a dispus arestarea preventivă pentru 15 zile”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa, informează Adevărul.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa până va fi extrădat către autorităţile judiciare străine.

Șofer de TIR în Germania, criminal în România: «Ți-am spus să nu mă înșeli!»