Sari la conținut

Sigmar Gabriel: „Știu care este starea UE. Moscheile trebuie interzise, comunităţile trebuie dezmembrate, iar predicatorii, expulzaţi”

09/01/2017 13:33 - ACTUALIZAT 09/01/2017 13:34

Insistenţa Germaniei asupra auterităţii în zona euro a lăsat Europa mai divizată ca niciodată, iar dezmembrarea UE nu mai este de neconceput, a declarat vicecancelarul german Sigmar Gabriel, într-un interviu pentru revista Der Spiegel, potrivit Mediafax.

Gabriel, ai cărui Partid Social Democraţi (SPD) este partener al conservatorilor cancelarului Angela Merkel în cadrul coaliţiei de guvernare, a declarat că eforturile susţinute ale ţărilor precum Franţa şi Italia de a reduce deficitul fiscal a adus riscuri politice.

„L-am întrebat pe cancelar, ce ar fi mai costisitor pentru Germania: ca Franţei să îi fie permisă o jumătate de punct procentual mai mult la deficitul stabilit (cel de 3% din PIB, stabilit pentru zona euro), sau ca  Marine Le Pen să devină preşedinte?”, a declarat Sigmar Gabriel, făcând referire la liderul Frontului National (extrema dreapta).

Vicecancelarul Germaniei: «Dreptul la liberă circulație în interiorul UE nu înseamnă dreptul de a migra într-un sistem social fără să muncești»

Angela Merkel „încă îmi mai datorează un răspuns”, a adăugat Gabriel, al cărui partid pledează pentru o concentrare mai mare pe investiţii, în timp ce conservatorii lui Merkel pun accentul pe disciplină fiscală că fundament al prosperităţii economice.

Sigmar Gabriel, care în prezent ocupă şi funcţia de Ministru al economiei în Germania, ar putea candida împotriva Angelei Merkel în scrutinul federal din septembrie, notează sursa.

”Ştiu care este starea UE. Dezmembrarea sa nu mai este de neconceput. Dacă acest lucru se va întâmpla, copiii şi nepoţii noştri ne vor  blestema. Pentru că Germania este cel mai mare beneficiar al comunităţii europene, atât din punct de vedere economic, cât şi politic”, a declarat Gabriel.

Moscheile trebuie interzise, comunităţile trebuie dezmembrate, iar predicatorii, expulzaţi. Şi cât mai repede cu putinţă”, a mai spus Sigmar Gabriel, care a mai precizat că are toleranţă zero pe acest subiect.

Președintele SPD Sigmar Gabriel l-a „felicitat călduros” pe Liviu Dragnea: „Rezultatul alegerilor vă oferă un mandat puternic, care să asigure construcția unei guvernări social-democrate”

Se închide robinetul: Merkel renunță la politica brațelor deschise. „Legile țării contează pentru toată lumea la fel. FĂRĂ EXCEPȚII!”