Sari la conținut

Bavaria: Studentele la Drept pot purta din nou vălul islamic. Reacția dură a Ministerului Justiției

01/07/2016 07:48

Studentele care urmează Dreptul în universităţile din landul german Bavaria vor avea din nou permisiunea de a purta vălul islamic, a decis joi Tribunalul administrativ al oraşului Augsburg, care a anulat astfel o interdicţie hotărâtă în urmă cu opt ani de Ministerul Justiţiei din acest land, transmite agenţia EFE, citat de portalul știripesurse.ro.

Sentinţa a fost dată în favoarea unei studente musulmane, căreia anterior i s-a interzis să poarte vălul islamic în timpul cursurilor post-universitare de Drept. În anul 2008, ministrul justiţiei din landul Bavaria emisese un ordin prin care studentelor care urmau cursurile facultăţilor de drept li s-a interzis să poarte vălul islamic în timpul unor activităţi, cum ar fi cele desfăşurate în cadrul tribunalelor sau atunci când asistă la declaraţii judiciare.

Val de atacuri xenofobe in Germania

Studenta care s-a adresat justiţiei a invocat argumentul principal că interdicţia implică un tratament discriminatoriu. Tribunalul din Augsburg i-a dat dreptate, estimând că nu există o bază legală care să susţină o limitare a ceea ce această instanţă consideră a fi libertatea religioasă şi de cult.

Dar Ministerul Justiţiei din landul Bavaria a anunţat deja că va înainta recurs împotriva acestei decizii. Sentinţa emisă de instanţa din Augsburg este aplicabilă numai landului Bavaria, însă dacă vor apărea speţe asemănătoare şi în alte landuri germane ea ar putea fi considerată un precedent, care intrat astfel în jurisprudenţă poate influenţa hotărârile altor instanţe, anunţă Agerpres.

 SCANDAL: Partid xenofob din Germania își face imaginea cu românce

Ești calificat? Nu te duce în estul Germaniei, din cauza XENOFOBIEI nu te poți angaja