lebaraz
web-romania02_726x88

Iohannis a discutat cu Merkel despre criza politică de la Bucureşti. Merkel a refuzat să comenteze

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială la Berlin, a discutat cu cancelarul Angela Merkel şi despre criza politică de la Bucureşti. Iohannis , transmiţându-i acesteia că avem o criză în interiorul coaliţiei de guvernare, dar că România este o ţară stabilă.

iohannis-merkelÎn conferinţa de presă comună, Angela Merkel şi Klaus Iohannis au fost întrebaţi despre criza politică de la Bucureşti, cancelarul german spunând că nu se pronunţă asupra problemelor interne.

”Nu mă pronunţ, am spus că noi dorim să fie statul de drept întărit în România şi democraţia, dar acestea sunt probleme interne ale României”, a afirmat Merkel.

Iohannis a completat: ”În mod natural doamna cancelar nu vrea să exprime o opinie, am avut o scurtă discuţie pe această temă şi am transmis mesajul că avem o criză în interiorul coaliţiei de guvernare, dar România e stabilă şi am solicitat celor implicaţi să găsească soluţii urgente”, a declarat preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis se află în perioada 19-21 iunie într-o vizită oficială în Republica Federală Germania. În acest an se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice la nivel de ambasadă, 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea şi parteneriatul în Europa dintre România şi Germania, precum şi 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Deplasarea șefului statului vine în plină criză politică legată de retragerea sprijinului politic pentru premierul Sorin Grindeanu și depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Cabinetului acestuia.

Preşedintele României are programate întrevederi cu Președintele Frank-Walter Steinmeier şi cu Cancelarul Angela Merkel.

Iohannis va participa, în calitate de invitat de onoare, la ceremonia de comemorare a victimelor refugiului și expulzării, care va avea loc la Berlin, la Muzeul Istoric German, în data de 20 iunie.

Președintele Klaus Iohannis va mai participa, în cadrul vizitei, la sediul Ambasadei României la Berlin, la două momente simbolice.

Primul eveniment este dedicat aniversărilor din cadrul relației bilaterale din acest an, marcate printr-o expoziție fotografică și documentară cu titlul „50-25-10: România – Germania – Uniunea Europeană. Trei repere într-o istorie comună”, care va fi inaugurată de Preşedintele României.

În cadrul celui de-al doilea moment va avea loc înmânarea Ordinului „Sfântul Gheorghe”, decernat la data de 3 februarie 2017 de către Balul Operei „Semper” din Dresda, eveniment la care Preşedintele Klaus Iohannis nu a participat.

Criză politică la București, Dragnea vrea să-și dea jos propriul guvern. Sorin Grindeanu: Nu demisionez


ortelsettembre3

wink