Sari la conținut

Un român, erou în Germania. I-a salvat viața unui coleg de-al său care s-a electrocutat

08/11/2016 21:56 - ACTUALIZAT 12/05/2023 13:27

Un român a primit o distincție din partea autorităților bavareze, pentru că l-a salvat de la moarte pe un coleg de serviciu.

Bărbatul, care este electrician, a fost prompt și i-a aplicat repede o manevră de resuscitare colegului electrocutat.

Adrian Marcu are 29 de ani și este stabilit în Germania de 10 ani. Lucrează în domeniul electricității, iar anul trecut, în luna martie, în timp ce lucra la instalația electrică dintr-un mall, a fost martor la un incident șocant.

1adrian-marcu-erou-jpg

Colegul lui, în vârstă de 61 de ani, s-a electrocutat cu un cablu neizolat care l-a lăsat inconștient. Fără să stea pe gânduri, Adrian, împreună cu un alt coleg de origine poloneză au sărit imediat în ajutorul victimei, anunță Protv.

„A scos niște cabluri din tavan și unul dintre cabluri l-a lovit unde avea verigheta. Prima întrebare pe care mi-au pus-o și polițiștii criminaliști: Aveți cursul de prim ajutor făcut? Și da, îl făcusem înainte cu doi ani aici, în Germania”, a declarat Adrian Marcu, știind astfel imediat ce manevră să-i aplice bărbatului.

„Am venit înapoi în alergare, l-am văzut pe colegul meu stând pe schelă, am împins schela doi metri mai încolo ca să n-am contact cu cablul. Știam că trebuie masaj cardio-respirator dacă omul își pierde cunoștința”, a mai menționat acesta.

Cei doi s-au luptat timp de 20 de minute pe schela îngustă, la o înălțime de doi metri și jumătate, până la sosirea pompierilor și a medicilor, scrie presa bavareză.

Acum, autoritățile din Bavaria vor să îi ofere românului, dar și colegului său polonez, o distincție pentru operațiunea de salvare la care au participat.

„A fost un impuls de moment. Cred că oricine era în apropiere îi acorda primul ajutor. Totul a fost adrenalină pură”, spune românul.