lebaraz

lebaraz


«Aici nu ai voie să dai greș!» Din culisele concertelor Carla’s Dreams de la München și Köln

«Trebuie să fie perfect, atât pe scenă, pentru artiști, cât și în fața ei, pentru public. Și dacă e așa, atunci va fi perfect și pentru organizatori. Rețineți, nici un concert, nici un spectacol, nu seamănă unul cu celălalt» – Daniel Drăghiță, organizator de evenimente.

Peste 1000 de români au participat la cele două concerte susținute de Carla’s Dreams, de la München și Köln, organizatorii anunțând deja oficial următoarea vedetă din România care va veni să concerteze pentru diaspora românească din Germania: Delia, concertul fiind programat pentru sfârșitul lunii octombrie a acestui an.

Daniel Drăghiță, cel a cărui poveste  ați putut-o citi în edițiile trecute ale Ziarului Românesc, ne-a povestit cum s-au văzut aceste evenimente din culisele organizării lor, dar și ce alte concerte se pregătesc pentru comunitatea de români din Germania, în a doua jumătate a acestui an.

Daniel, peste 1000 de spectatori la cele două concerte, a fost ceva lume.

Daniel Drăghiță: Da, la München, la clubul Backstage, pe 24 iunie, au fost peste 600 de spectatori, iar la Köln, la Diamonds Club, pe 25 iunie, peste 400. A fost ceva extraordinar. Și artiștii s-au declarat încântați de public. Printre spectatori au fost și vorbitori de limbă rusă și ucraineană, dar și mulți români din Republica Moldova. Au fost mulți care au venit din alte orașe ale Germaniei sau chiar din Austria ori Belgia. Marea majoritate, fani ai celor de la Carla’s Dreams, care au venit până la München sau la Köln să-și vadă formația preferată. Și nu au regretat. Toți cu care am vorbit mi-au spus că au fost foarte încântați de atmosferă, de prestația de pe scenă. Am postat pe pagina noastră de Facebook fotografii de la cele două concerte și cred că imaginele vorbesc de la sine. Pregătim zilele acestea și un filmuleț cu imagini video de la concerte.

Cum e din „spatele cortinei“, din culise?

Daniel Drăghiță: Ah, nu atât de ușor cum poate ar crede unii. Vine artistul, cântă, îl plătești, tu iți bagi în buzunar ce rămâne din vânzarea biletelor și gata. Dacă ar fi așa simplu (n.r. râde)… În primul rând, nu ai de unde să știi câte persoane vor veni. Pot să ai toate biletele vândute, cum am avut la spectacolul de stand-up comedy, cu Bobonete, alias Bobiță, și colegii lui, Celentano și Dorel, din serialul „Las Fierbinți”, sau poți să ai sala pe jumătate goală. Comisioanele artiștilor trebuie plătite, așa cum te-ai înțeles cu ei, cu impresarii lor.

Nu poți să spui: „Știi, nu am dat decât jumătate din bilete, nu-ți dau decât jumătate din sumă…”. Nu merge așa. E un risc pe care ți-l asumi în această calitate de organizator de evenimente. Apoi, sunt foarte multe detalii de care trebuie să te ocupi. De la găsirea și închirierea locațiilor, la asigurarea sonorizării, a echipamentului tehnic, a cerințelor artiștilor. O cerință obligatorie de asemenea  este să ai o firmă de securitate care să preîntâmpine orice incident nedorit la un astfel de eveniment cu sute de participanți. Apoi, asigurarea cazării artiștilor și a staff-urilor, masa acestora, preluarea de la aeroport și transportul la hotel și între locațiile de concerte, vânzarea biletelor online, transportul invitaților… sunt multe, foarte multe amănunte de care trebuie să te ocupi.

Aici nu ai voie să dai greș, pentru că data viitoare nu îți mai vine nimeni. Eu am noroc de o echipă care mă ajută, alături de soția mea, Liliana. Vreau să-l amintesc aici și pe Dj Claude Daniel, dj-ul pe care l-am avut atât la München, cât și la Köln. E român, locuiește la Regensburg și este un colaborator al nostru, nelipsit de la evenimentele Dandry Event. Pe lângă faptul că e un Dj foarte bun și apreciat, ne ajută mult și pe partea tehnică.

Trebuie să fie perfect, atât pe scenă, pentru artiști, cât și în fața ei, pentru public. Și dacă e așa, atunci va fi perfect și pentru organizatori. Rețineți, nici un concert, nici un spectacol, nu seamănă unul cu celălalt.

Daniel Draghita si DJ Claude Daniel Cosa.

Ce a fost de data aceasta diferit, la concertele Carla’s Dreams?

Daniel Drăghiță: E cunoscut faptul că membrii acestui proiect, Carla’s Dreams, lansat în 2012, la Chișinău, vor să își păstreze anonimatul, având tot timpul la ieșirile publice fețele acoperite. Ei au anunțat prin impresarii lor că se vor ocupa personal de cazare și de transport, noi întâlnindu-ne cu ei doar la locațiile unde au avut loc show-urile, la probele de sunet și mai apoi, seara, la concerte. Încă de la probele de sunet îți dai seama că ai de-a face cu profesioniști în toată regula. Iar în spatele acestor măști să le zic așa, sunt niște băieți extraordinar de faini.

În deschiderea celor de la Carla’s a fost o artistă din Republica Moldova. O idee inspirată, aș spune.

Daniel Drăghiță: Da, mersi. Știi, concertele de la München și Köln ale celor de la Carla’s Dreams fac parte dintr-un turneu european, noi, Dandry Event, fiind partenerul pe Germania al firmei care se ocupă de organizarea acestui turneu. Doina Spătaru, un nume tot mai cunoscut în show-bizz-ul din România, a fost doar la concertele din München și Köln , fiind practic ideea mea de a da încă o pată de culoare acestor evenimente de care ne-am ocupat. Doina Spătaru, „the Lady with the Sax” cum i se mai spune, a electrizat publicul cu saxofonul ei care suna demențial pe hiturile din cluburi. E și frumoasă și foarte talentată, având și o voce extraordinară, remarcându-se la X Factor și Vocea României. A apărut și în spectacolele unor vedete din România, printre care Ștefan Bănică Jr. și Loredana. A fost o alegere foarte bună și o spun în primul rând după reacțiile publicului.

Am văzut că ați anunțat deja oficial concertul Deliei, la sfârșitul lui octombrie.

Daniel Drăghiță: Da, pe 27 octombrie, concertul de la München va avea loc tot la clubul Backstage. O zi mai târziu, pe 28 octombrie, vom fi cu Delia la Köln. Suntem acum în discuții cu mai multe cluburi, pentru că ne trebuie o locație în care să intre lejer peste 500-600 de persoane. Se anunță mulți participanți. Vă vom ține la curent cu toate detaliile.

Doar München și Köln? Mai sunt orașe în care locuiesc mulți români și care și-ar dori să meargă la un astfel de concert.

Daniel Drăghiță: Da, e adevărat și avem în vedere să extindem aria concertelor. Depindem însă foarte mult și de programul artiștilor. Dar cu următorul show  vom ajunge și în Hamburg și Berlin, pe lângă München și Köln. Va fi un nou show de stand-up comedy, după cel cu Bobonete de acum câteva luni, când am epuizat biletele cu o săptămână înainte de spectacol. De data aceasta vor veni trei comedianți cunoscuți publicului larg de la emisiunea „iUmor” de la Antena 1. E vorba de Maria Popovici, care a și câștigat a doua ediție a concursului jurizat de Cheloo, Bendeac și Delia, și de Alexandru Minculescu (Mincu) și Alexandru Banciu. Toți trei actori și comedianți foarte apreciați. Va fi prin noiembrie, acum stabilim detaliile.

Tot în noiembrie, e deja stabilit -va fi o lună plină!- venim cu un spectacol Gașca Zurli, cea mai îndrăgită trupă din România pentru copii. Biletele sunt deja în vânzare, spectacolele fiind pe 16 noiembrie la München și pe 17 noiembrie la Köln.

Cu cine mai sunteți în discuții? Ce trupe, ce artiști?

Daniel Drăghiță: O, cu mai mulți. Cu mari șanse de concretizare sunt trei concerte în          Germania, tot în luna noiembrie a acestui an, ale celor de la Bug Mafia. Vor fi concerte în München, Berlin și Köln. După Paraziții, La Familia, avem deci un nou cap de afiș: Tatae. Caddy și Uzzi.

A consemnat SERGIU RUSU / München

Carla’s Dreams vine la München și Köln, două super concerte pentru românii din Germania!

«Așa am reușit în Germania!» De la munca de jos la Mc‘Donalds, la om de afaceri și designer de modă