lebaraz

lebaraz


A renunțat la o carieră promițătoare în Germania pentru a-i trata pe români: „Nu am reușit să mă simt ca acasă”

Din 2016, Spitalul Județean de Urgență Bistrița are specialist pe chirurgie plastică și micro-chirurgie reparatorie, scrie Bistrițeanul. Este vorba despre o tânără sclipitoare din Aleșd, care a renunțat la o carieră promițătoare în Germania, pentru a face minuni la Bistrița.

Mihaela Ioana Albu are 35 de ani, este din Aleșd, iar din 2016, Bistrița i-a devenit casă. Aceasta este primul medic specializat pe chirurgie plastică și micro-chirurgie reparatorie pe care l-a avut vreodată Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Deși pare greu de crezut, tânărul medic a renunțat la o carieră promițătoare în Germania, pentru a profesa la Bistrița. Mihaela Ioana Albu s-a pregătit în Cluj-Napoca, având ocazia să petreacă doi ani de rezidențiat (în perioada 2014-2016) în Germania.

Acolo, tânăra s-a pregătit la Spitalul „Rotes Kreuz” Kassel, alături de Ernst Magnus Noah, președintele Asociației Chirurgilor Esteticieni din Germania de la acea vreme.

Medicul a mers în Germania, o țară care o fascina încă din copilărie, cu gândul de a rămâne definitiv. În 2016, însă, a luat decizia de a se întoarce în România, determinată de lipsa unei vieți sociale și a faptului că printre nemți n-a reușit să se simtă ca acasă.

„Germania m-a fascinat mereu. Am avut posibilitatea să rămân. Nu am rămas acolo, pentru că am început să simt că nu mai am viață socială și nu mă regăseam din punct de vedere personal. Profesional pot spune că aveam de toate. Nu am reușit să mă simt ca și acasă. Și aici programul a devenit încărcat, dar am libera alegere cât îmi depășesc programul de zi cu zi”, povestește Mihaela Ioana Albu.

Investițiile masive în spital au convins-o să vină la Bistrița

Despre spitalul din Bistrița, tânărul medic a aflat de la soțul său, care este reprezentant medical. Aceasta a vizitat spitalul într-o vacanță, să se convingă, iar când a fost scos la concurs un post de chirurg plastician a aplicat fără să ezite. Doar în blocul operator pe care îl folosesc chirurgii s-a investit 6,5 milioane de euro.

„Am avut norocul să primesc dotările de care am avut nevoie ca să pot să-mi desfășor activitatea și să fac operații, de la cele mai simple, la cele mai complexe. Tot ce am avut nevoie, de la microscop, la motor chirurgical, toată aparatura necesară mi-a fost achiziționată”, spune medicul.

Minunile de la Bistrița

Medicul face, în medie, 500 de operații anual. Unele dintre ele rivalizează cu cele caree au loc în marile centre universitare din țară.

Un pacient a venit tocmai din Sibiu pentru a se opera la Bistrița. Mihaela Ioana Albu s-a numărat printre puținii medici care s-a încumetat să îi salveze piciorul, după ce ceilalți specialiști i-au recomandat amputația.

 „Am avut un pacient din Sibiu cu o infecție osoasă veche, cronică. Din ce am înțeles eu s-a adresat și altor centre și i s-a propus amputarea, după care a fost în străinătate, unde i s-a propus aceeași operație care i-am propus-o și eu, însă la un preț mult prea mare și atunci s-a decis să vină în Bistrița. S-a înlocuit porțiunea de os cu o bucată luată de la gamba opusă, s-a luat cu vasele de sânge, cu artera, cu vena și s-a anastomozat la celălalt picior. Estimativ 12 ore a durat intervenția, am avut două asistente care m-au ajutat și un coleg ortoped cu care am colaborat pentru fixarea osului. Acum merge pe picioarele lui”, povestește specialistul.

Singurii care i-au mai propus sibianului o intervenție care îi salva piciorul au fost ungurii, care i-ar fi cerut 18.000 de euro pentru o astfel de operație. La Bistrița, acesta s-a operat gratuit.

„În Bistrița se fac aceleași operații ca și în centrele universitare, cel puțin din punctul meu de vedere. Nu sunt cazuri pe chirurgie pastică care să nu poată fi rezolvate la Bistrița și să meargă în altă parte. Cam asta mi-am dorit. Când am venit în Bistrița mi-am dorit să pot să fac aceeași performanță cum se face în Cluj și Târgu Mureș, pentru că fac asta cu pasiune și dacă mi-ar fi redus activitatea acest oraș cred că nu mi-aș fi dorit să rămân”, mărturisește bihoreanca.

Medic român, șef al Clinicii de Chirurgie Toracică la Spitalul Erlangen: ”Zilnic avem pacienți români care vor să se opereze în Germania”