Evenimentul lunii mai al diasporei noastre din zona Rin-Main s-a desfăşurat tradiţional sub titlul “10 Mai pe Main” la ARO Asociaţia Românilor din Frankfurt şi Împrejurimi /Rumänischer Kulturverein Frankfurt und Umgebung e. V. , www.aro-rhein-main.de. Înveşmântaţi în alb şi cu doamnele gătite în ii ca la Nunta Zamfirei, ne-am întâlnit sub soarele dimineţii pe malul Mainului peste 50 de tineri şi foarte tineri. Ne-am îmbarcat pe vaporaşul de agrement care venea de la Frankfurt şi ne-am instalat comod la micul dejun. Pe Main am parcurs zona înverzită, cu aşezări riverane idilice, am trecut printr-o ecluză şi după o oră am debarcat în faţa impozantului palat baroc Schloss Philippsruhe din Hanau, construit între 1700 şi 1725.
Palatul ne-a oferit cadrul solemn princiar german ca să ne reamintim că regii României au fost “de import” din Germania, din castelul Sigmaringen de la izvoarele Dunării din Munţii Pădurea Neagră, şi să marcăm din nou tripla semnificaţie a zilei de 10 Mai în istoria modernă monarhică a poporului nostru: 10 Mai 1866 – “descălecarea” Prinţului Carol de Hohenzollern la Bucureşti, 10 Mai 1877 – independenţa de Stat a Principatelor Române, 10 Mai 1881 – transformarea ţării prin vot parlamentar din principat în regat şi încoronarea lui Carol I ca rege al României.
Fiindcă suntem în anul centenar al Marii Uniri din 1918 („Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească”, Vasile Goldiş la Alba Iulia), semnatarul acestor rânduri, ardelean din Bistriţa-Năsăud, stabilit via Statele Unite în Leverkusen, am prezentat pe scurt împrejurările dramatice de ordin militar şi geopolitic ale realizării României Mari, în care Regele Ferdinand Întregitorul şi Regina Maria au avut un rol covârşitor.
O serie de evenimente istorice au precedat triada de la 10 Mai, încununată cu Marea Unire de la 1 Decembrie. Amintesc de tragicul pact Unio Trium Nationum din 1437, prin care românii au fost excluşi din viaţa politică şi socială a Transilvaniei dupa răscoala de la Bobâlna, de unirea celor trei Ţări Române la 1600 sub Mihai Viteazul sau de petiţia Supplex Libellus Valachorum de la 1791, de repunere în drepturi a românilor ardeleni.
În retrospectivă istorică este greu de înţeles cum a rezistat în 1917-1918 Semimoldova de Nord, simbolizată de eroicul Iaşi, prinsă în cleştele Puterilor Centrale, care puteau reataca oricând dinspre vest prin defileele Carpaţilor Orientali, şi al armatelor bolşevice care puteau ataca dinspre est, în urma tratatului de la Brest – Litovsk dintre Puterile Centrale şi Rusia bolşevică. Iar înăuntrul Moldovei rămase liberă făcea ravagii tifosul.
În finalul momentului festiv, am recitat poemul propriu “Diaspora Diasporei”, din care extrag versurile:
Răsunaţi, voi văi, mai adânc, din adâncuri de munte,
Luciţi, voi luceferi, din stele de doruri cărunte…
Phonetics – Latinum, din Slavo – jelanii,
Tânguiri în osmoze, împletite-n cazanii…
Din nostalgic Sehnsucht, contopind în amurguri,
Eternul Gedicht, luminând peste ruguri…
Reintrând în somnul din somn, ca pribeag călător,
Adăpat la Someş sau Rhein, dintr-al terrei izvor…
Am ferma convingere că retrăirea evenimentelor istorice în spirit mioritic va genera reacţii întru sporirea creativităţii la ARO şi a diasporei noastre în general, care îşi va crea propriul tezaur, mereu recentrat în spiritul nostru naţional şi deschis spre Europa.
Soarele a fost capricios: am riscat să ne asezăm totuşi la picnicul alb, pe iarba încă uscată. Temerile ni le-a spulberat Ioan Para, tatăl a două prinţese, care ne-a lămurit, ca întotdeauna, cu tâlc: “Cine nu riscă, nu bea şampanie”. Prânzul, stropit doar cu bere de data aceasta, a durat vreo 2- 3 ore, lăsând şi copiilor timp de joacă în lunca Mainului.
După-masă 2 – 3 membri s-au instalat în cafeneaua somptuoasă a palatului. Însă marele alai alb a plecat în pas domol pe aleea de 3 km de sub castanii roşii înfloriţi către reşedinţa princiară de vară de la Wilhelmsbad. Acolo toate trei variantele de program ne-au fost pe plac: în parcul englezesc cu copaci seculari am descoperit distracţiile oferite prinţilor acum 200 de ani, în clădirile istorice am vizitat muzeul de jucării şi păpuşi din secolul 19, iar la cafeneaua muzeului am dat gata prăjiturile şi cafelele. Ne-am întors în pas săltat pe sub castani până la debarcaderul de pe Main şi pe vaporaşul de Frankfurt înapoi la Offen-Beach, pe înserate, destinşi.
Au organizat de la ARO, fără niciun strop de ploaie şi fără nicio pană, Brânduşa Massion, susţinută de Cornelia Kaufmann, preşedinta asociaţiei, Elena Cornienco (grădi-şcoala ARO) şi de Ramona Belba (ARO Café şi ARO Facebook). Dar voia bună sărbătorească şi bucuria să meargă peste tot, să audă şi să descopere, vine de la membrii noştri tineri, de la familiile şi de la prietenii lor.
Ne revedem în formaţie similară sâmbătă 26 mai după-masă, la SaTOURday, când vizităm Muzeul de Istorie a oraşului Frankfurt (gratis, înscrieri la 069-8600 7374 sau la [email protected]).
Dr. Augustin Ostace – membru ARO – Germania, 14 mai 2018
„10 Mai pe Main” la ARO Frankfurt: Coroana de Oţel între BCE şi Gerbermühle
Autorul „Istoriei Mondiale a Comunismului”, Thierry Wolton se întâlnește cu românii la Frankfurt