lebaraz


ortelsettembre3

Explozie la o uzină chimică din Germania. Peste 150 de persoane afectate, localnicii au fost sfătuiți să nu iasă din casă


lebaraz

Localnicii din oraşul german Oberhausen au fost sfătuiţi să nu iasă afară din casă din cauza unui incident ce s-a produs la o fabrică de produse chimice, în urma căruia localitatea a fost acoperită de un nor toxic, informează Mediafax, care citează platforma de știri The Local.

Potrivit serviciilor de pompieri, un recipient ce conţinea acid sulfuric s-a spart, substanţa scursă din acesta fiind colectată joi dimineaţa.

luftaufnahme-des-unfallorts

Cel puţin 150 de persoane au suferit probleme respiratorii minore, în urma scurgerii de la uzina chimică, dar numai două dintre acestea au avut nevoie să fie transportate la spital.

Localnicii au fost rugaţi să nu-şi părăsească locuinţele, iar uşile şi ferestrele caselor acestora să rămână închise.

1494a000bc78b519

Explozie puternică într-un port german, soldată cu doi morți și mai mulți răniți

”Există posibilitatea ca vapori ce sunt dăunători să se fi răspândit în zona industrială din apropiere”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei germane.

Oamenii aflaţi în imediata vecinătate a uzinei chimice au fost duşi în zone mai sigure pentru aceştia.

Serviciile de transport public şi-au sistat temporar activitatea.

Operaţiune de înlăturare a peste 100 kg de explozibili dintr-o locuinţă din Lauterecken. Ascunzătoarea conținea artificii și substanțe chimice

Două explozii la Dresda, cauzate intenționat. Polițiștii cred că există o legătură cu manifestările planificate să aibă loc în următorul weekend


ortelsettembre3