Sari la conținut

Angela Merkel: ”Continuăm lupta în favoarea drepturilor egale pentru femei”

09/03/2018 13:24 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:26

Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, că ‘lupta pentru drepturi egale pentru femei continuă’ în pofida progreselor înregistrate până în prezent, transmite dpa.

”Multe femei înaintea noastră au făcut sacrificii şi au luptat cu perseverenţă pentru ca femeile să aibă mai multe drepturi. De aproape 100 de ani femeile însele pot vota. Dar nu ne mulţumim doar cu a vota, vrem de asemenea să conturăm politicile în toate domeniile”, afirmă Merkel într-un mesaj postat pe Instagram.

Angela Merkel, care va conduce noul guvern de coaliţie la Berlin, a estimat că mai sunt multe lucruri de făcut pentru realizarea unei egalităţi depline între bărbaţi şi femei în Germania, dar a subliniat că şi mai multe eforturi trebuie făcute în ţări unde femeile nu au nici măcar drepturi fundamentale.

”Astăzi nu este doar o zi în care privim înapoi la ceea ce am realizat, ci şi o zi în care spunem: lupta pentru drepturi egale pentru femei continuă”, a încheiat şefa executivului german.

Premieră la München: Cupa României la tenis, “Finalul nu putea fi decât sută la sută românesc”