
Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită pe 8 martie de mai bine de 100 de ani și este dedicată luptei mondiale pentru drepturile și egalitatea femeilor. În Germania, 8 martie nu este în mod tradițional o zi de sărbătoare legală. Decizia cu privire la zilele considerate sărbători legale aparține fiecărui stat federal. Cu toate acestea, Ziua Internațională a Femeii este recunoscută oficial în două landuri. Vă spune în continuare care sunt acestea.

Unde este 8 martie zi liberă oficială
În Germania, zilele libere nu sunt la fel peste tot. Fiecare land își stabilește propriul calendar al sărbătorilor legale, iar asta înseamnă că o zi obișnuită de muncă într-o regiune poate fi zi liberă în alta. 8 martie nu este o sărbătoare legală valabilă la nivel național. Totuși, pentru o parte dintre locuitori, va însemna o pauză oficială. Ziua Internațională a Femeii este recunoscută ca zi liberă doar în două landuri, în timp ce în restul țării activitatea se va desfășura normal. Doar Berlin și Mecklenburg-Vorpommern recunosc oficial Ziua Internațională a Femeii ca sărbătoare legală. În aceste două regiuni, angajații beneficiază de zi liberă, iar școlile, birourile și majoritatea magazinelor rămân închise.
Berlinul a fost primul land care a introdus această măsură, în 2019, transformând 8 martie într-o zi nelucrătoare. Ulterior, în 2023, Mecklenburg-Vorpommern a adoptat aceeași decizie. Inițiativa a avut ca scop nu doar celebrarea femeilor, ci și atragerea atenției asupra inegalităților încă existente și reafirmarea angajamentului față de drepturile femeilor și echitatea socială, conform MRD.
Citiți și: Descoperă calendarul complet al zilelor libere în Germania în 2026
Restul Germaniei marchează ziua fără a o declara liberă
În celelalte 14 landuri germane, 8 martie nu este zi liberă. Cu toate acestea, data rămâne un moment important pentru dezbateri și inițiative dedicate egalității de gen. Multe companii, universități și instituții publice organizează campanii de informare, conferințe și prelegeri despre drepturile femeilor și provocările cu care acestea se confruntă.
De asemenea, sindicatele, organizațiile neguvernamentale și grupurile feministe desfășoară marșuri și acțiuni publice prin care aduc în prim-plan teme precum diferențele salariale dintre femei și bărbați, violența domestică sau reprezentarea femeilor în politică și mediul de afaceri. Astfel, chiar dacă nu este zi liberă peste tot, 8 martie rămâne o dată cu încărcătură simbolică în întreaga țară.
Foto: depositphotos.com
