Poliţia a ridicat baricada care bloca accesul în centrul oraşului german Munster din landul Rhenania de Nord-Westphalia, unde un bărbat a intrat cu o furgonetă în mulţime sâmbătă, informează duminică dpa, citată de Agerpres.
Locuitorii şi turiştii se pot întoarce în centrul vechi din Munster, deşi zona din imediata apropiere a locului accidentului va rămâne blocată cât timp investigaţiile continuă.
Poliţia germană a declarat duminică, 8 aprilie, că nu are motive să creadă că bărbatul care a comis atacul a avut complici. Imediat după incident, au circulat informaţii că în vehicul se aflau şi alte persoane, care au fugit. Dar duminică poliţia a spus că acum crede că şoferul, care s-a sinucis imediat după atac, a acţionat singur.
El a condus vehiculul în oamenii aşezaţi la mese pe terasa restaurantului Grosser Kiepenkerl, o destinaţie populară pentru turişti în centrul vechi al oraşului. Trei oameni au murit şi 20 au fost răniţi în atac.
În acest stadiu al anchetei, s-a stabilit că şoferul a fost probabil un bărbat în vârstă de 48 de ani din München, potrivit unui comunicat comun al procuraturii şi poliţiei din oraş. În schimb, Frankfurter Allgemeine Zeitung a relatat în ediţia online că făptaşul a fost Jens R., de 48 de ani, care locuia la aproximativ doi kilometri de locul crimei, relatează Reuters.
Postul de televiziune ZDF, citat de agenţia britanică de presă, a relatat că poliţia a efectuat percheziţii în apartamentul acestuia. S-a descoperit că a avut contact cu extremişti de dreapta, dar nu s-a găsit nimic până acum care să dovedească faptul că era el însuşi un extremist. În plus, presa germană scrie că bărbatul avea probleme psihice.
Cancelarul Angela Merkel a declarat într-un comunicat că a fost „profund şocată”.
Atentat plănuit în Germania: Poliția din Chemnitz a mai reținut un suspect