in

Un oraș din Bavaria interzice tunsul și bărbieritul până la anul

Tunsul şi bărbieritul sunt interzise începând cu Miercurea Cenuşii, prima zi a Postului Paştelui pentru credincioşii catolici, în localitatea bavareză Oberammergau, ca parte din pregătirile necesare tradiţionalei puneri în scenă, o dată la zece ani, a piesei despre Patimile lui Isus, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Cu mai bine de un an înainte de faimoasa reprezentaţie, directorul festivalului, Christian Stueckl, şi primarul din Oberammergau, Arno Nunn, au anunţat miercuri, 6 martie, emiterea ”decretului împotriva tunsorilor şi bărbieritului”.

Aflaţi în faţa Passionstheater, cei doi au afişat o pancartă cu textul: ”Toţi interpreţii femei sau bărbaţi şi toţi copiii care vor juca în 2020 în Patimile lui Isus sunt rugaţi de directorul festivalului să-şi lase părul lung începând cu Miercurea Cenuşii, precum şi barbă”.

Circa 2.400 de locuitori din Oberammergau vor juca anul viitor în piesa de teatru despre patimile, moartea şi învierea lui Isus.

Piesa este montată o dată la zece ani, în cadrul unei tradiţii vechi de 400 de ani, care datează din timpul epidemiei de ciumă.

“Ne aflăm în cea mai importantă fază”, a spus Stueckl, referindu-se la cerinţa referitoare la creşterea părului şi a bărbii.

În mod surprinzător, directorul festivalului a precizat că, de data aceasta, chiar şi cântăreţii din cor vor trebui să-şi lase părul lung.

Doar actorii din rolurile soldaţilor romani precum şi membrii orchestrei şi tehnicienii din spatele scenei au primit permisiunea de a-şi rade barba şi a-şi tunde părul în perioada de pregătire a piesei.

În plus, nici apostolul Ioan nu are barbă întrucât era prea tânăr.

Piesa va avea premiera în mai 2020.

În 1633, locuitorii din Oberammergau au promis să reia, la fiecare zece ani, povestea ultimelor zile din viaţa lui Isus, dacă nimeni din oraş nu moare de ciumă. Epidemia din acea perioadă a fost un eveniment atestat istoric.

Reprezentaţia din 2020 va fi cea de-a 42-a de la demararea tradiţiei.

Decizia unui tribunal german: Numărul bomboanelor Raffaello trebuie menționat pe cutie

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

AfD cere ca funcţia de cancelar să poată fi ocupată de aceeaşi persoană maximum două mandate

Indicatoare roz care semnalează locuri de parcare dedicate femeilor, ţinta preferată a hoţilor din Eichstätt