Sari la conținut

Parastas din Germania, încheiat într-o stare involuntară de euforie

30/10/2019 12:23 - ACTUALIZAT 21/06/2023 00:43

Un parastas din nordul Germaniei s-a încheiat într-o stare involuntară de euforie după ce persoanelor îndoliate li s-a servit accidental desert cu haşiş, potrivit unui anunţ al poliţiei, citat de BBC.

Treisprezece persoane care au participat la o înmormântare şi au luat masa la un restaurant din Wiethagen au acuzat stare de greaţă şi ameţeală după ce au consumat desertul.

În urma anchetei poliţiei s-a stabilit că fiica unei angajate a localului a fost cea care s-a ocupat de prepararea desertului.

Însă, tânara în vârstă de 18 ani a preparat în acelaşi timp o ”prăjitură cu haşiş” pentru o altă ocazie, iar mama ei a dus la restaurant desertul greşit.

Praznicul organizat după înmormântare, la care se serveşte desert şi cafea, este o tradiţie în Germania, notează BBC.

Poliţia din localitatea învecinată Rostock a anunţat că fiica angajatei restaurantului este anchetată în acest caz.

Incidentul a avut loc în luna august, însă nu a fost făcut public mai devreme în semn de respect faţă de persoanele îndoliate, potrivit BBC care citează Associated Press.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc