Limba română este mai uşor de învăţat decât germana pentru vorbitorii de engleză. De asemenea, aceste persoane învaţă mai repede să se exprime în limba rusă decât în ungară, potrivit specialiştilor de la Foreign Service Institute (FSI) din Statele Unite, care au alcătuit cu această ocazie o hartă a ţărilor europene în funcţie de durata de care vorbitorii de engleză au nevoie pentru a învăţa o limbă străină, informează bigthink.com.
Foreign Service Institute (FSI), aflat în Arlington, un oraş din statul Virginia, reprezintă principalul furnizor pentru guvernul Statelor Unite de cursuri de pregătire în domeniul afacerilor externe, oferind oficialilor americani şi cursuri de limbi străine.
FSI, principala organizaţie furnizoare pentru Departamentul de Stat american a unor astfel de cursuri, este locul în care diplomaţii studiază limbile de care vor avea nevoie atunci când vor fi distribuiţi în diverse posturi în cadrul ambasadelor. Institutul mizează pe o abordare foarte practică în domeniul predării cursurilor de limbi străine, grupându-le în cinci categorii, în funcţie doar de durata de învăţare a acestora.
Harta întocmită de experţii de la FSI analizează dificultatea limbilor europene. Institutul oferă cursuri doar pentru acele limbi care sunt necesare în domeniul diplomatic. Acesta este motivul pentru care pe hartă apar şi câteva mici zone haşurate în gri.
Astfel, la sediul FSI din Arlington nu există cursuri de bască (zona de la graniţa franco-spaniolă), bretonă (în vestul Franţei), galeză (vestul Marii Britanii), scoţiană şi irlandeză. În ţările în care sunt vorbite aceste limbi minoritare, diplomaţii americani se vor exprima în spaniolă, franceză respectiv engleză.
Engleza este o limbă de „categorie 0” (culoarea roz pe hartă), fapt ce înseamnă că americanii trebuie să se exprime fluent atunci când o vorbesc. Engleza este limba oficială în Irlanda şi Marea Britanie, dar şi în Malta (deşi este colorată în gri pe hartă, întrucât această ţară are ca limbă oficială şi malteza, ce are la bază araba siciliană, şi este singura limbă semitică ce deţine statut oficial în Uniunea Europeană).
Limbile din „categoria I” (colorate în roşu pe hartă) sunt cele mai uşoare pentru vorbitorii de engleză, care ar trebui să poată să le înveţe şi să le vorbească fluent în aproximativ 24 de săptămâni (mai puţin de jumătate de an în cadrul unor cursuri intensive).
În această categorie sunt incluse atât limbile germanice (olandeză, daneză, norvegiană, suedeză), cât şi cele romanice (franceză, spaniolă, portugheză, italiană, română). Acest lucru poate să pară bizar, întrucât engleza este mai apropiată de primul grup decât de al doilea.
Totuşi, istoria specială a englezei contează foarte mult, întrucât această limbă este puternic influenţată de franceză (şi latină), în special în privinţa vocabularului. Potrivit unui studiu recent, numărul de cuvinte latine şi franţuzeşti din engleză este mai mare decât cel al cuvintelor de origine germanică (29% respectiv 26%).
Germana, pe de altă parte, împarte multe cuvinte din vocabularul ei de bază cu engleza, dar, potrivit FSI, este o limbă de „categoria II” (haşurată în portocaliu pe hartă) – ceea ce înseamnă că un vorbitor de engleză are nevoie de 30 de săptămâni de cursuri intensive pentru a putea să stăpânească fluent scrisul şi vorbitul în această limbă.
Această descoperire pare să infirme însă experienţele lingvistice ale lui Mark Twain, care a scris următorul text: „Studiile mele filologice m-au făcut să ajung la concluzia că o persoană talentată va învăţa engleza (scrierea de bază şi pronunţia) în 30 de ore, franceza în 30 de zile şi germana în 30 de ani. Pare evident că cea din urmă trebuie să fie simplificată şi reparată. Dacă va rămâne aşa cum este, va fi pusă cu blândeţe în rândul limbilor moarte, pentru că doar morţii dispun de atât de mult timp pentru a o învăţa”.
Aşadar, de ce este germana mai dificilă decât olandeza – care este deja o limbă înrudită direct cu germana – sau chiar decât româna, care provine dintr-o cu totul altă familie de limbi?
Pentru că, în pofida dimensiunii extinse a înrudirii vocabularului german cu cel englez, gramatica germană este mult mai complexă decât cea olandeză şi română – şi chiar decât însăşi gramatica engleză.
De exemplu, substantivele germane au trei genuri – masculin, feminin şi neutru. Împărţirea lor nu este întotdeauna logică. „Der Mann” este masculin şi „die Frau” este feminin, însă „das Madchen” („fată) este de genul netru. Şi, la fel ca latina, germana are mai multe cazuri – „des Mannes” („al bărbatului” – Genitiv), „zu der Frau” („femeii” – Dativ) etc. FSI notează şi alte dificultăţi majore ale gramaticii germane: conjugarea verbelor, ordinea cuvintelor şi prefixele detaşabile.
Totuşi, germana este mult mai uşoară în comparaţie cu limbile europene din „categoria IV” (colorate în verde) – în principal, toate limbile slavice (rusă, belarusă, ucraineană, poloneză, cehă, slovacă, slovenă, croată, bosniacă, sârbă, macedoneană, bulgară), două dintre cele trei limbi baltice (lituaniană şi letonă), dar şi greacă, albaneză, turcă şi islandeză.
Ultimele patru sunt complet ininteligibile între ele, la fel cum sunt limbile baltice şi familiile de limbi slavice în raport cu toate celelalte, însă împărtăşesc acelaşi nivel de dificultate.
Potrivit FSI, vorbitorii de engleză au nevoie de aproximativ 10 luni (44 de săptămâni) de cursuri intensive pentru a învăţa oricare dintre aceste limbi.
Se poate însă şi mai rău de atât. Dacă sunteţi un diplomat american staţionat în Ungaria, Finlanda sau Estonia, va trebui să vă descurcaţi cu asteriscul plasat în spatele limbilor din „categoria IV *”. El marchează faptul că aceste limbi nu sunt chiar din „categoria IV”, dar sunt totuşi mai dificil de învăţat decât, de exemplu, islandeza şi greaca. Vorbitorii de engleză vor avea nevoie de aproape un an de cursuri intensive pentru a învăţa finlandeza, estona şi ungara.
Nu există limbi de „categoria V” în Europa, însă zonele colorate în albastru pe hartă indică locurile în care acestea sunt vorbite: araba este vorbită, de exemplu, în Maroc, Algeria şi Tunisia, în partea de sud a hărţii. O bună învăţare a limbii arabe necesită cel puţin 88 de săptămâni de cursuri zilnice.
De ce este însă araba mai greu de învăţat decât turca? Niciuna dintre ele nu este înrudită cu engleza. Turca are totuşi o ortografie mai uşoară (în alfabet latin, spre deosebire de arabă), un sistem al cazurilor substantivelor mai puţin complicat şi declinări extrem de regulate ale verbelor – toţi aceşti factori se diferenţiază de cei din limba arabă.
Nu există limbi de „categoria III” în Europa, însă sistemul creat de FSI nu se opreşte la graniţele Europei.
– Singura altă limbă de „categoria I” din afara Europei este afrikaans, o limbă derivată din olandeză şi care este vorbită în sudul Africii.
– Germana este singura limbă de „categoria II” din sistemul creat de FSI. Indoneziana, malaysiana şi swahili sunt celelalte trei limbi din „categoria III”.
– Ebraica, hindi şi birmaneza sunt câteva exemple de limbi non-europene din „categoria IV”. Mongola, thailandeza şi vietnameza sunt limbi de categoria „IV *”.
– Singurele alte limbi din „categoria V” în afară de arabă sunt cantoneza, mandarina, coreeana şi japoneza (ultima dintre ele fiind deţinătoare a unui asterisc, care îi sporeşte gradul de dificultate).
Ţinând cont de aceste eforturi, de ce ar dori un vorbitor de engleză – chiar şi un diplomat – să înveţe o limbă străină? Nu vorbeşte deja toată lumea engleza în zilele noastre?
Într-adevăr, engleza este destul de răspândită în lume, însă nu peste tot. Vorbirea în limba locală – sau măcar o exprimare decentă într-o limbă locală – aduce bunăvoinţa localnicilor şi poate să deschidă anumite uşi care, altfel, ar rămâne închise.
Un alt motiv este faptul că vorbitorii doar de engleză ar putea fi dezavantajaţi chiar şi atunci când toţi ceilalţi participanţi la o reuniune vorbesc engleza. Potrivit unui articol publicat recent de BBC, vorbitorii nativi de engleză sunt cei mai slabi comunicatori din lume. Fiind monolingvi, ei sunt mai puţin înzestraţi cu capacitatea de a detecta subtilităţile şi variaţiile unei limbi decât vorbitorii non-nativi de engleză.
Acei vorbitori non-nativi vor fi mai puţin fluenţi în argou, jocuri de cuvinte şi referinţe culturale specifice, pe care le vor evita mai des decât anglofonii monolingvi. De fapt, ei sunt mai buni în utilizarea englezei ca „lingua franca” decât vorbitorii nativi de engleză.
De asemenea, învăţarea unor limbi străine reprezintă un bun exerciţiu pentru creier şi oferă cursanţilor posibilitatea de a cunoaşte alte culturi. Există şi un proverb pe această temă: „Cât de multe limbi vorbeşti, de atâtea ori eşti om”.
Citatul original, provenind din latină, este acesta: „Quot linguas calles, tot homines vales”. Citatul a fost atribuit împăratului Charles V (1500-1558), care a rămas celebru în istorie şi pentru următoarea frază: „Vorbesc în latină cu Dumnezeu, în italiană cu femeile, în franceză cu bărbaţii şi în germană cu calul meu”, scrie Agerpres.