Sari la conținut

Germanii au sărbătorit 70 de ani de la prepararea primului currywurst

05/09/2019 12:55 - ACTUALIZAT 21/06/2023 00:45

Germanii au sărbătorit miercuri, 4 septembrie, împlinirea a 70 de ani de la prepararea primului currywurst, o specialitate gastronomică berlineză – cârnat feliat acoperit cu pudră de curry şi ketchup -, care are şi o zi naţională ce îi este dedicată, informează Reuters, conform Agerpres.

Dintre cele 1.500 de varietăţi de cârnaţi din Germania, currywurst este dintre cele mai deosebite, fiind servit adeseori pe o farfurie din carton alături de chipsuri.

Cu un consum anual estimat la peste 800 de milioane de cârnaţi, tonetele de currywurst sunt omniprezente în capitala Germaniei, iar printre cei mai înfocaţi admiratori ai acestui preparat gastronomic se află şi fostul cancelar german Gerhard Schroder.

„Currywurst a devenit o parte a patrimoniului cultural al Germaniei… este o poveste de mare succes”, a declarat Georg Bier, patronul unei tonete care serveşte gustări rapide.

Cheia succesului a fost producerea unor cârnaţi de mare calitate, a adăugat el.

„Noi adăugăm şi carne de vită în cârnaţii noştri şi asigurăm livrări proaspete în fiecare zi. Desigur, avem şi sosul nostru iute, făcut în casă, curry ketchup, iar întregul preparat devine un veritabil foc de artificii în domeniul aromelor”, a adăugat Georg Bier.

Currywurst a devenit cunoscut la scurt timp după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, când penuria de alimente a fost resimţită acut la Berlin, iar rezidenţii lucrau din greu pentru reconstruirea capitalei devastate de război.

O placă comemorativă marchează locul în care această delicatesă a fost inventată de Herta Heuwer în Berlinul de Vest, în 1949. „Ideea ei a devenit o tradiţie şi o plăcere eternă!”, se afirmă în mesajul gravat pe acea placă.

În contextul existenţei pe piaţă a unor preparate „rivale”, originea acestui cârnat berlinez este la rândul ei disputată, iar currywurst este foarte popular şi în fosta zonă comunistă a Berlinului de Est.

Proprietarul standului Konnopke din estul capitalei germane spune că nimic fundamental nu s-a schimbat în reţeta acestui preparat gastronomic în ultimele decenii.

„Desigur, condimentele speciale din Berlinul de Est (fost comunist)… acele arome nu mai există. Astăzi trebuie să cumpărăm alte condimente”, a spus Dagmar Konnopke, fiica proprietarului acestei tonete, Waltraud Ziervogel.

„Însă ingredientele de bază pe care le folosim pentru a rafina gustul ketchupului nostru au rămas aceleaşi timp de decenii”, a adăugat ea.