Pentru cei care vin în Germania şi caută o locuinţă Wohngemeinschaften – apartamentele partajate sunt o bună alternativă. În oraşele universitare sunt, de asemenea, multe agenţii de cazare – Mitwohnzentrale – care pot oferi locuinţe pentru o perioadă limitată de timp, cu plata unui comision.
Veţi găsi reclame pentru cazare în ziarele locale şi pe internet. În cazul în care un agent imobiliar se ocupă de cazare, se plăteşte un comision având valoarea chiriei pe trei luni.
Peste jumătate dintre cetăţenii germani trăiesc în locuinţe cu chirie. Spre deosebire de multe alte ţări ale UE, în Germania locuinţele cu chirie sunt în cea mai mare parte nemobilate. Găsirea unei locuinţe cu chirie la un preţ rezonabil, mai ales în marile centre urbane nu este uşoară. Chiriile sunt mai ridicate în oraşele mari, cum ar fi München, Köln, Stuttgart, Hamburg şi Düsseldorf.
În oraşele mici şi zonele rurale, precum şi oraşele din Germania de Est, chiriile sunt semnificativ mai ieftine. La costul efectiv de închiriere se mai adaugă cheltuielile de încălzire, apă şi energie electrică, de uz casnic, care se ridică la circa 25 % din chiria lunară. Chiria se plăteşte proprietarului lunar în avans.
În cele mai multe cazuri, proprietarii solicită un depozit pentru închiriere care reprezintă contravaloarea a două-trei luni în plus faţă de chiria reală. Acest depozit este un titlu de garanţie în caz de prejudicii cauzate proprietăţii.
În cazul în care se încheie un contract de închiriere pe termen lung sau pe durată nedeterminată, depozitul trebuie să fie acoperit printr-un contract de economisire în favoarea proprietarului.