Sari la conținut

Votul prin corespondenţă, Iohannis: „Eu mi-am exprimat îngrijorarea, n-am stabilit nimic”

21/04/2015 10:02 - ACTUALIZAT 21/06/2023 11:06

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat luni, 20 aprilie, la Palatul Cotroceni, mai multe partide politice la consultări pe teme precum stadiul legislaţiei electorale, inclusiv cel al reglementarilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor din diaspora şi procedurile parlamentare de încuviinţare a cererilor de urmărire penală, reţinere, arestare sau percheziţie a membrilor Parlamentului.

La finalul discuţiilor de la Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a existat un acord în privinţa a trei mari chestiuni: legile electorale – locale şi parlamentare, finanţarea partidelor şi campaniilor electorale şi votul prin corespondenţă.

Astfel, potrivit şefului statului, s-a stabilit ca până la jumătatea lunii mai, să fie aprobate de Parlament şi trimise spre promulgare legea privind alegerilor locale, şi legea privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale, urmând ca actul normativ privind votul prin corespondenţă să fie finalizat cel mai târziu până în toamnă.

Iohannis a precizat că există din partea sa o preocupare pe acest subiect, în contextul întârzierii dezbaterilor pe subiectul votului prin corespondenţă. ”S-a promis, aştept ca stadiul declarativ să fie depăşit, voi urmări cu mare atenţie ce se întâmplă”, a spus şeful statului. Este foarte important ca legea să fie aprobată până în toamnă, pentru a se putea aplica la alegerile din 2016. Este important, dar la consultări nu s-a stabilit nimic, a recunoscut şeful statului: „Sper să fie aşa şi aştept rezultatele”.

Înscriere cu 6 luni înainte

Discuţiile au început cu PSD, au continuat cu PNL, PC, UNPR, UDMR şi minorităţile naţionale.

PSD a cerut ca alegerile din străinătate să nu mai fie organizate de Guvern, ci de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). „Pentru asigurarea votului persoanelor şi cetăţenilor români din afara ţării, susţinem organizarea alegerilor şi în afara ţării de către Autoritatea Electorală Permanentă, nu de către Guvern, şi organizarea acestor alegeri pe baza înscrierii cetăţenilor români într-un termen de 6 luni înainte de alegeri”, a declarat Victor Ponta la ieşirea de la consultări.

Vasile Blaga, copreşedintele PNL, a declarat: „Legea votului din diaspora – am depus acest proiect în parlament, cred că săptămna viitoare o pot adopta. Noi suntem adepţii votului alternativ, oamenii pot vota ca până acum în secţii, dar ca să fie numărul suficient de secţii, dorim ca AEP să organizeze alegerile, dar şi posibilitatea pentru vot prin corespondenţă. Nu ne deranjează înscrierea cu 6 luni înainte, dar trebuie să vedem dacă putem.”

Alinei Gorghiu, copreşedinte PNL, care nu a participat la consultări, a anunţat, pe tema legislaţiei electorale, un obiectiv foarte important, din punctul de vedere al PNL, este introducerea votului prin corespondenţă pentru diaspora. ”PNL şi-a asumat susţinerea cerinţei românilor din străinătate de a putea vota mai uşor şi a depus deja un proiect de lege în acest sens. Aşteptăm de la PSD un răspuns clar în această materie, astfel încât la alegerile parlamentare din 2016 să avem deja votul prin corespondenţă pentru românii din străinătate”, a precizat Gorghiu.

Kelemen Hunor, şeful delegaţiei UDMR la consultări, legat de votul diasporei, a declarat: „Votul pentru diaspora, da, cu nişte reglementări foarte stricte, aşa cum fac şi alţii, există nişte criterii, cu înregistrarea prealabilă a celor care vor să meargă la vot. Nu trebuie să fie niciun cetăţean care vrea să meargă la vot şi nu aibă această posibilitate”, a spus Kelemen.

Important este că PNL şi PSD s-au pus de acord asupra modului în care vor vota românii din afara ţării. Ambele partide susţin votul alternativ, prin care românii pot vota atât prin corespondenţă, cât şi la secţiile speciale. În plus, partidele au decis ca alegerile în străinătate să nu mai fie organizate de Guvern, ci de AEP. Proiectul de lege pentru votul prin corespondenţp, depus de PNL, ar putea fi aprobat foarte curând, dacă acest acord există.

Speranţa moare ultima

După consultările cu partidele, preşedintele Klaus Iohannis a făcut declaraţii de presă. El a spus că există un acord între partide pe tema votului prin corespondenţă. „Nu mi-am ascuns preocuparea cu privire la acest subiect şi la întârzierea dezbaterii. Toate partidele astăzi au dat asigurări că există voinţa politică şi că o soluţie legislativă va fi adoptată în timp util. Aştept ca stadiul declarativ să fie depăşit şi vă asigur că voi urmări cu mare atenţie ce se întâmplă în continuare în această speţă.”

Iohannis a fost întrebat de un ziarist ce vrea să spună prin adoptarea votului prin corespondenţă „în timp util”

” Asta ar înseamnă cu cel puţin un an înainte de alegerile parlamentare. Fiindcă la alegeri locale nu se face vot în diaspora, dar pentru alegerile parlamentare se face. Şi atunci, optim ar fi, încă o dată optim, în această sesiune, dar cel târziu până cu un an înainte de alegerile parlamentare, deci, undeva, până la mijlocul toamnei, ar fi obligatoriu să avem această nouă reglementare, ca să o putem aplica în 2016 la alegerile parlamentare.”

Klaus Iohannis a mai fost întrebat dacă a stabilit această dată limită, cu partidele politice. Iată răspunsul: „Nu. Nu am stabilit această dată limită. Eu mi-am exprimat îngrijorarea că nu s-a făcut aproape nimic în această zonă şi am promisiunea tuturor că se vor ocupa de această chestiune. Sper să fie aşa şi aştept rezultatele.”

Sorin Cehan

Continuați să citiți în Ziarul Românesc