
Un caz bizar din Germania a stârnit discuții aprinse despre corectitudinea amenzilor rutiere. O șoferiță din regiunea Köln a primit prin poștă un proces-verbal de contravenție care îi cerea să plătească o sumă șocantă de 7.528,50 euro pentru o depășire modestă a vitezei. Situația a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât, pentru un astfel de incident, amenzile sunt de obicei de câteva zeci de euro.

Amendă de peste 7.500 de euro – Cum s-a ajuns la această sumă colosală
Potrivit autorităților, femeia a fost surprinsă la începutul lunii martie pe autostrada A555, între ieșirile Wesseling și Rodenkirchen, conducând cu 120 km/h într-o zonă unde limita era de numai 100 km/h. În mod normal, pentru o astfel de abatere, amenda este de 60 de euro în cazul unei neglijențe sau 120 de euro dacă fapta este considerată intenționată, plus taxele aferente, conform ADAC. Cu toate acestea, în notificarea primită, suma a fost împărțită astfel: 7.500 de euro amendă, 25 de euro taxă și 3,50 euro cheltuieli administrative.
Reacția opiniei publice a fost rapidă, însă Primăria din Köln a evitat să comenteze cazul în detaliu. Totuși, potrivit presei germane, a fost vorba despre o eroare de procesare a documentelor, iar „procesul-verbal eronat a fost deja anulat și înlocuit cu unul corect”.
CITIȚI ȘI ► Controale riguroase în Germania: Amendă de mii de euro pentru un șofer român și firma angajatoare
Ce recomandă avocații și ADAC în astfel de cazuri
Avocatul Tom Louven a subliniat într-un interviu acordat ziarului german „Bild” importanța reacției rapide în astfel de situații. „Dacă nu se depune contestație în termen de două săptămâni de la primirea documentului, amenda devine definitivă”, a avertizat el. În unele cazuri excepționale, corectarea ulterioară este posibilă, dar ADAC (Clubul Auto German – n.r.) recomandă tuturor șoferilor să respecte termenele legale pentru a evita complicațiile ulterioare.