Sari la conținut

Închirierea unei locuințe în Germania – nu porniți la drum fără să știți unde veți locui

23/06/2016 05:06 - ACTUALIZAT 08/09/2023 09:38

Mai mult de jumătate dintre nemţi şi marea majoritate a emigranţilor stau cu chirie iar locuinţele de închiriat în Germania sunt tot mai greu de găsit. Profitând de faptul că solicitările de închiriere sunt atât de mari (la fiecare anunţ răspund câteva zeci de solicitanţi), proprietarii au posibilitatea să aleagă pe cine vor. De regulă, ei preferă chiriaşii cu servicii stabile, cu salarii mari şi, mai nou, fără datorii la bănci.

Motivul este foarte simplu: dacă chiriaşii nu plătesc, proprietarul nu-i poate alunga pe stradă. El îşi va putea elibera locuinţa abia după un an-doi de procese (legat de funcţionarea justiţiei, este bine de ştiut că şi în Germania, ca şi în România, procesele durează prea mult), notează blogul de specialitate Emigrant Germania.

Doar „cooperativele” (Genossenschaft) ar putea fi o soluţie convenabilă pentru a găsi o locuinţă cu chirie, însă trebuie să deveniţi membru al acestora, plătind câteva mii de euro. Dată fiind această situaţie, dacă doriţi să veniţi la lucru sau la studii în Germania, este recomandabil să aveţi dinainte identificată o posibilitate de cazare.

Chiriaşii cu bani au întâietate

În Germania este greu să închiriaţi o locuinţă dacă nu aveţi un salariu bun, fiindcă cererea este foarte mare iar proprietarii pot să aleagă dintre zecile de solicitanţi. Mai mult, pentru garanţia cerută de proprietar – Kaution (2-3 chirii) şi pentru Makler (intermediarul), care primeşte până la două chirii şi jumătate(Courtaje, Provision) – trebuie să aveţi puse deoparte câteva mii de euro. La aceste cheltuieli iniţiale se adaugă cele necesare pentru firma de transport care vă mută lucrurile dintr-un loc în altul şi care pot fi de la câteva sute de euro, până la mii de euro (suma creşte dacă vă mutaţi în alt oraş).

Dacă sunteţi acceptat de proprietar, biruindu-vă „contracandidaţii” la bonitate şi, de ce nu – la seriozitatea afişată – aveţi grijă ce semnaţi! Fiţi foarte atenţi la detaliile contractului şi asiguraţi-vă că aţi înţeles totul foarte bine.

Românii veniţi la muncă în Germania trebuie să aibă asigurată cazarea când ajung aici, deoarece fără job nu au nici o şansă la închirierea unei locuinţe. Singura şansă de a nu rămâne pe stradă sau în gări este aceea de a avea rude sau prieteni în Germania, dispuşi să vă găzduiască până la angajare sau de a găsi o cameră într-un apartament închiriat deja de altcineva (aveţi şanse doar împărţind costurile, însă subînchirierea este ilegală). Situaţia se schimbă, dacă formalităţile pentru perfectarea contractului de muncă încep în România, iar când ajungeţi aici sunteţi deja salariat.

Cât de bine vă cunoașteți drepturile ca și angajat în Germania? Iată câteva dintre ele

Înainte de a veni în Germania la muncă, asiguraţi-vă deci că puteţi avea un acoperiş deasupra capului. În caz contrar, soluţiile vor fi mai scumpe: hotelul (dar luaţi în calcul faptul că cele mai ieftine sunt de 50 de euro pe noapte, în oraşele mari) sau agenţiile de cazare. Acestea din urmă ar putea reprezenta o soluţie pe termen scurt dacă dispuneţi de ceva bani (vă cazează în locuinţe mobilate, pe o perioadă determinată, garanţia cerută este o sumă cât chiria pe una-trei luni, dar bineînţeles plătiţi un comision acestor agenţii). Mai multe detalii găsiţi pe Mitwohnzentrale.

O soluţie mai convenabilă ar fi să căutaţi, cu ajutorul anunţurilor , români care locuiesc deja în Germania şi ar fi dispuşi să vă ofere o cameră pe timp limitat, cu împărţirea costurilor. Dar nu peste tot este posibil, mai ales dacă e vorba să fie cazată toată familia dumneavoastră, în cazul în care veniţi aici însoţit de familie.

Dacă însă este vorba de o singură persoană, în mod normal proprietarul gazdei dumneavoastră nu poate avea obiecţii. Legal, chiriaşul poate în orice moment să-şi aducă prietena sau prietenul acasă.

Cei care ştiu germană foarte bine pot căuta pe internet anunţuri prin care tineri sau persoane fără mulţi bani îşi caută pe cineva pentru închirierea locuinţei şi împărţirea costurilor. În acest caz cuvântul-cheie pentru căutarea anunţurilor nu va mai fi „Wohnung”, ci „Zimmer”.

Declararea domiciliului este obligatorie. Aceasta se face la autorităţile locale (Einwohnermeldeamt bzw. Bürgerbüro, echivalentul german al Biroului de evidenţă a populaţiei), fiind necesare: actul de identitate (carte de identitate ori paşaportul); formularul primit de la instituţia cu pricina (Meldeformular des Einwohnermeldeamts); actele de identitate ale copiilor, dacă este cazul, precum şi contractele de închiriere sau de cumpărare a locuinţei. În cazul în care stabilirea în Germania se produce prin căsătorie, este necesar şi certificatul de căsătorie. Detalii găsiţi pe Medelbox.de.

Documentul primit – Meldebestätigung – care atestă domiciliul dumneavoastră, vă va fi necesar peste tot (împreună cu paşaportul), inclusiv la înscrierea copiilor la grădiniţă sau la şcoală.

Fără această dovadă a domiciliului nu vă puteţi înscrie nici măcar la bibliotecă.

Recunoașterea diplomelor și calificărilor în Germania: nu ignorați acest aspect!

Ce trebuie să aveți în vedere înainte și după mutarea în Germania

Înapoi la școală? Iată ce învățați într-un curs de orientare și la ce vă poate ajuta