
Ungaria are un nou ton față de Rusia, la doar câteva zile după înfrângerea lui Viktor Orbán. Péter Magyar, viitorul premier al Ungariei, a fost întrebat la o conferință de presă cum intenționează să gestioneze relația țării sale cu Moscova, după anii în care Budapesta devenise tot mai apropiată de Kremlin. Răspunsul a fost direct, fără diplomatism de fatadă și fără ambiguitate: dacă Putin îl va suna, va răspunde — și îi va spune să oprească războiul. Magyar a făcut clar că nu el va fi cel care ridică telefonul primul, că nu are iluzii privind influența sa asupra liderului rus, dar că mesajul pe care i l-ar transmite este unul fără echivoc. Este un contrast izbitor față de stilul Orbán.
„Probabil ar fi o convorbire scurtă”
„Dacă Vladimir Putin mă sună, voi răspunde. Nu cred că se va întâmpla — eu nu îl voi suna — dar dacă vom vorbi, i-aș spune să fie atât de amabil și să pună capăt, în sfârșit, după patru ani, uciderii și să termine acest război„, a declarat Magyar. Magyar a mers mai departe și a pus în discuție logica războiului chiar din perspectiva Rusiei: „Zeci de mii de soldați ruși și-au pierdut viața, iar zeci de mii sau chiar sute de mii de familii rusești au fost distruse.”

A amintit că printre victimele conflictului se numără și persoane de limbă rusă din Ucraina — oameni ale căror orașe au fost bombardate, care au fost uciși sau agresați. „Cam asta i-aș spune, dar probabil ar fi o convorbire scurtă. Și nu cred că ar pune capăt războiului din cauza sfatului meu. Sper foarte mult că va fi forțat să îl încheie independent de asta, într-un termen foarte scurt”, a adăugat el.
Citiți și: Bombă electorală în Ungaria: Viktor Orbán a pierdut puterea după 16 ani
Kremlinul a refuzat să îl felicite pe Magyar pentru victoria sa cu supramajoritate — peste două treimi din mandatele parlamentare. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Ungaria este acum un „stat neprietenos”, dar că Rusia va respecta rezultatul alegerilor și va menține „contactele pragmatice cu noua conducere maghiară”.
Contractele cu Rusia vor fi revizuite
Magyar a nuanțat însă poziția față de Moscova, recunoscând realitățile practice cu care se va confrunta noul guvern. „Suntem pregătiți pentru o relație pragmatică”, a spus el, adăugând că Ungaria rămâne dependentă de Rusia în ceea ce privește sursele de energie.
A menționat explicit și extinderea centralei nucleare de la Paks, construită de ruși, pe care a descris-o ca „incredibil de scumpă”. „Pot spune că vom revizui toate contractele. Dacă va fi necesar, le vom renegocia, dacă va fi necesar, le vom rezilia, și dacă va fi necesar, vom îmbunătăți condițiile financiare”, a declarat Magyar, conform BILD.
Nici Trump nu va primi un telefon de la Budapesta
Interesant este că Magyar a adoptat o poziție similară și față de Washington. „Nu cred că are sens să îl sun pe Donald Trump”, a spus el. A subliniat că America este un partener important pentru Ungaria și că noua conducere de la Budapesta va face tot ce îi stă în putință pentru a menține o relație strânsă și bună cu SUA — dar că inițiativa unui apel personal nu va veni din partea sa. Magyar și-a exprimat însă speranța că președintele american, vicepreședintele sau secretarul de stat ar putea participa la ceremonia de comemorare a Revoluției ungare din 1956, care va avea loc pe 23 octombrie.
