O femeie din oraşul german Dusseldorf a primit o hotărâre judecătorească care dispune înlăturarea unei cruci creştine cu o înălţime de şapte metri construită pe peluza locuinţei, după ce tribunalul a ajuns luni la concluzia că ”nu corespunde utilizării obişnuite a unei grădini”, informează DPA.
Obiectul de dimensiuni impresionante, construit din lemn pe o fundaţie din beton, a fost considerat o ”încălcare a proprietăţii” contrară legii şi care nu poate fi tolerată, a precizat instanţa.
Decizia unui tribunal german: Numărul bomboanelor Raffaello trebuie menționat pe cutie
Reclamanta, care este cealaltă rezidentă a locuinţei cu grădină, a spus că şirul de lumini înfăşurat în jurul structurii o împiedică să doarmă. Avocata acesteia a argumentat că structura în formă de cruce depăşeşte limita libertăţii religioase permise.
Acuzata a susţinut că, iniţial, colocatara a fost de acord cu instalarea crucii, însă vecina a negat acest lucru. (Agerpres)