Sari la conținut

Un șofer leșină la volan și o șoferiță taie curba – Cine este vinovat în caz de accident?

Etichete:
11/05/2024 11:00 - ACTUALIZAT 14/05/2024 23:26
Accident cu șofer leșinat

Accident cu șofer leșinat: Când suntem în mașină conducem cu atenție și prudență, sar situațiile din viața de zi cu zi sunt de multe ori excepționale și greu de imaginat. Pentru că se întâmplă, este bine să cunoaștem cazurile soluționate de instanțe pentru a fi la curent despre cum să ne comportăm în situații similare. Problema vinovăției nu este o chestiune simplă pentru companiile de asigurări. Ele doresc să plătească cât mai puțin și doar dacă șoferul clientul lor este vinovat. Și atunci când e vinovat, tariful crește anul următor.

Companiile au tot interesul de a clarifica vinovăția, dar în unele situații nu este posibil pentru că ambii șoferi implicați consideră că au dreptate. Și atunci următorul pas este la tribunal. Intervenția poliției ar simplifica lucrurile, dar poliția nu se prezintă la locul accidentului de fiecare dată când se întâmplă unul, mai ales dacă daunele sunt lejere și e vorba doar de tabla îndoită. Să vedem cum a soluționat un caz special o instanță germană.

Accident cu șofer leșinat: au trebuit să decidă judecătorii

Un astfel de caz cel puțin ciudat a ajuns în fața instanței din Germania. Un bărbat leșină la volan și se ciocnește de o altă mașină. Așadar, șoferul este inconștient: cine este responsabil pentru producerea accidentului și cine plătește daunele? Citește și: Adio bere pe plajă: amenzi de te ia cu leșin. Noile măsuri împotriva „turismului exceselor” în această populară destinație turistică

Leșinul brusc în trafic nu trebuie să fie considerat o situație de forță majoră în cazul unui accident rutier, Nu protejează cealaltă parte implicată de răspundere dacă ar fi putut preveni accidentul cu propriul stil de conducere. Acest lucru e demonstrat de o decizie a Tribunalului Regional Ellwangen, potrivit t-online. Dar să vedem ce se întâmplă, mai exact.
Citește și: E vorba de bani: Soluționarea cererii de despăgubire fără reparația mașinii este complet legală?

Împărțirea vinovăției

Evenimentul la care se face referire a avut loc în parcarea unei farmacii. Un șofer a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se afla la volanul mașinii sale. Vehiculul a izbit Suv-ul unei femei. Așa cum se întâmplă în mod obișnuit, s-a depus cerere de despăgubire la asigurarea de răspundere civilă auto. Dar, surpriză, asigurarea a plătit doar o parte din pretenții, pentru fiecare. Niciunul nu era nevinovat 100%.

După cum a fost dovedit în timpul procesului, bărbatul leșinase recent în trafic. Așadar leșinul repetat ar fi fost previzibil și evitabil. Instanța a decis că ambii șoferi au contribuit la accident. Potrivit informațiilor din timpul procesului, femeia tăiase o curbă și intrase brusc în parcare și nu s-a uitat în stânga. În concluzie, și femeia ar fi putut să evite accidentul, dar nu a făcut-o. Răspunderea a fost, așadar, distribuită în mod egal.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc