
Poliția federală și cea locală din Hamburg au desfășurat marți, 22 octombrie 2025, o amplă operațiune de control și prevenire a violenței în zona Gării Centrale din Hamburg (Hamburger Hauptbahnhof). Scopul acțiunii a fost verificarea respectării interdicției de port a armelor în transportul public (ÖPNV) și reducerea riscurilor generate de obiectele periculoase. În total, autoritățile au efectuat 802 controale asupra unor persoane, descoperind mai multe obiecte interzise.

Printre cazurile semnalate, cel care a atras atenția anchetatorilor a fost un tânăr român de 20 de ani, la care polițiștii au găsit nu mai puțin de 11 cuțite de bucătărie. „Cetățeanul român nu a putut oferi niciun motiv valabil care să justifice o eventuală excepție de la interdicția de port a armelor”, au declarat reprezentanții Poliției Federale din Hamburg. Obiectele au fost imediat confiscate, iar împotriva sa au fost deschise proceduri contravenționale și penale.
Pe lângă acest incident, în timpul operațiunii au mai fost confiscate cinci spray-uri iritant-lacrimogene, două bricege și patru cuțite de buzunar.
CITIȚI ȘI ► Fuga de controalele poliției, un fenomen alarmant în Germania. De ce fug șoferii
Poliția germană promite controale susținute
Reprezentanții poliției au subliniat că astfel de controale vor fi reluate periodic și fără preaviz, pentru a descuraja purtarea armelor în transportul public și pentru a spori siguranța pasagerilor. „Dorim să transmitem un mesaj clar: armele, de orice fel, nu au ce căuta în trenuri, autobuze sau în jurul gării centrale”, se arată în comunicatul oficial.
